Un bijutier de lux celebru din Sydney, ale cărei creații au fost purtate de prințesa Diana, familia regală saudită, este acuzat că ar fi orchestrat un jaf armat asupra propriului magazin în încercarea de a frauda o companie de asigurari cu peste 2,8 milioane de dolari australieni, conform News.ro.
Michel Elias Germani, în vârstă de 65 de ani, deținătorul brandului Germani Jewellery, a fost arestat luni.
Inițial, el a spus poliției că în ianuarie, el și un membru al personalului au fost amenințați de doi bărbați care se dădeau drept clienți. Unul dintre bărbați ar fi amenințat angajata cu un cuțit, iar celălalt a cerut seiful. După spusele patronului, hoții ar fi legat angajata și pe el de mâini și picioare și au fugit din magazine cu o mulțime de bijuterii.
Luna trecută, poliția a arestat două persoane, Shanel Tofaeono, în vârstă de 37 de ani, şi Mounir Helou, în vârstă de 57 de ani, pentru presupusul jaf.
Marțea trecută, poliția și-a pus semne de întrebare legat de acest caz și au descoperit că persoanele arestate nu sunt, de fapt, adevărății infractori. Drept urmare, autoritățile l-au arestat pe Germani, care și-a înscenat jaful.
Poliția spune că bijutierul a fost implicat în „planificarea şi coordonarea jafului şi a încercat să fraudeze o companie de asigurări”.
Inspectorul Doueihi a transmis că angajata magazinului a fost rănită în atac și este traumatizată. Ea nu știa de planul șefului său de a înscena jaful.
„A fost ameninţată cu violenţă cu un cuţit, legată cu cablu de picioare şi de mâini… ea credea că este vorba de un jaf adevărat”, a spus inspectorul.
Germania a fost acuzat de furt calificat și lipsă de libertate, tentativă de obținere necinstită a unui avantaj financiar prin înșelăciune, publicare de materiale false sau înşelătoare pentru a obţine bunuri şi participare la un grup infracţional şi contribuţie la activităţi infracţionale.
Acesta nu a depus nicio cerere de eliberare pe cauțiune.