Ploile torențiale au făcut, din nou, prăpăd pe litoralul românesc.
Un ciclon din Mediterană a adus ploi de proporţii în jumătate din ţară, nu doar pe litoral. Temperaturile au scăzut brusc, informează Observator.
În judeţul Constanţa a plouat într-o zi cât pentru două luni și au fost emise mai multe mesaje RO-Alert.
La Vama Veche a plouat din nou foarte rău. Autorităţile au emis mesaje de avertizare RO-Alert. Localnicii s-au temut să nu vină peste ei o viitură precum cea de acum două săptămâni, când şuvoaiele au rupt plaja şi au răsturnat mai multe maşini.
Pe plajă, șezlongurile sunt strânse, nisipul e ud, iar vântul e extrem de puternic.
Multe străzi din jduețul Constanța s-au umplut de apă, iar traficul a fost paralizat.
La Agigea, timp de jumătate de oră, o vijelie a inundat curţi şi case. Pompierii au intervenit cu pompe de mare putere ca să scoată apa din locuinţe. „Plouă undeva mai sus şi de acolo vine toată, că nu există niciun dig, niciun fel de scurgere. Apa era până la genunchi. Şi ne-am trezit noaptea„, a spus un bărbat.
La fel de rău a fost şi la Techirghiol.