Un polițist, EROU NAȚIONAL! A salvat viața unei familii cu riscul de a și-o pierde pe a sa (FOTO)

Un polițist, EROU NAȚIONAL! A salvat viața unei familii cu riscul de a și-o pierde pe a sa (FOTO)

Un polițist din orașul Rupea poate fi numit erou. Bărbatul, aflat în afara serviciului, a salvat viața membrilor unei familii, după ce mașina în care aceștia se aflau a căzut într-un lac, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul General al Poliției Române.

Polițistul Sin Eugen, în vârstă de 44 de ani, care lucrează la dispeceratul Poliției Orașului Rupea, era în timpul său liber când a trecut prin locul în care avusese loc accidentul. Fără să stea pe gânduri, bărbatul a intrat în lac și i-a scos din apă pe toți cei trei membri, soț, soție și o fetiță de trei ani.

Conducătorul auto și copilul au avut nevoie de manevre de resuscitare, care au fost efectuate tot de agentul de poliție.

În plus, soția acestuia a semnalat situația și altor participanți la trafic, care au sărit în ajutorul victimelor.