Un tânăr a făcut furori pe internet, după ce s-a filmat în timp ce dădea cu aspiratorul în metrou, în București. Surpriza a fost nu doar de partea pasagerilor, ci și de partea autorului farsei, care nu se aștepta la asemenea reacții din partea oamenilor.
Creatorul de conținut care a luat pe toată lumea prin surprinde la metrou este cunoscut în mediul online sub numele de Ezekiel Project. Tânărul este cunoscut pentru clipurile lui amuzante în care face tot felul de lucruri ciudate prin Capitală.
De aceasta dată, tânărul s-a filmat în timp ce dă cu aspiratorul în metroul din București. Băiatul a ales să urce în mijlocul de transport într-una dintre cele mai aglomerate stații, mai exact în Piața Unirii. Recuzită i-a fost un aspirator vertical fără cablu, care i-a permis să se strecoare mai ușor printre călători și să curețe podeaua trenului.
Călătorii au fost foarte receptivi la inițiativa tânărului, motiv pentru o mare parte din cei care stăteau pe scaune au ridicat picioarele pentru a permite aspirarea și sub banchete.
Deși s-a urcat în metrou purtând o pereche de ochelari de sare și cu gluga unui hanorac trasă peste cap, tinerii care îl urmăresc în mediul online l-au recunoscut pe creatorul de conținut. Inițiativa influencerului a stârnit amuzament printre cei care au înțeles scopul vizitei sale la metrou.
Au fost însă și pasageri care, nici nu au părut amuzați, nici nu au colaborat cu tânărul.
În mediul online, imaginile postate de tânăr au strâns sute de reacții, mulți considerând amuzantă „curățenia de sărbători” făcută la metrou.
„Ba baiatule a fost minunat sa vad asta live”,
„Am văzut asta live și în loc să mă întreb ce dracu se întâmplă, mă gândeam ee unde pot face rost și eu de un aspirator așa de șmecher fără fir”,
„Cu ocazia asta se mai face curat”, au fost o parte dintre comentariile lăsate la postarea de pe TikTok.
@ezekiel.project Vacuum cleaning in metro prank (holiday cleaning) #prank #meme #publicprank #viral #fyp ♬ sunet original – Ezekiel guy