Un tânăr de 21 de ani a fost luat la bătaie sâmbătă dimineața de un șofer de microbuz pe traseul Brănești Ilfov-București. Totul a pornit de la faptul că tânărul a încercat să plătească cu un leu mai puțin pentru călătorie. Întregul moment a fost filmat de un călător și urcat pe internet.
Tânărul a urcat în maxi-taxi cu telefonul la ureche și după ce a plătit cursa, acesta i-a spus amicului de la telefon că șoferul i-a păstrat trei lei, în loc de doi, așa cum se obișnuia, a povestit femeia care a fost martoră la întreaga scenă, potrivit Hotnews.
Șoferul i-a spus băiatului să coboare din mașină dacă nu e de acord cu tariful, iar acesta a refuzat, moment în care șoferul a început să-l înjure și să-l bruscheze.
În filmarea realizată de femeie, este surprins șoferul care începe să-l lovească pe tânăr cu picioarele și să-l împingă afară din microbuz.
Ulterior, băiatul a depus o reclamație împotriva șoferului.