Un agent de la un post comunal de poliţie din Vaslui, condamnat pentru furt calificat la patru luni de închisoare cu suspendare, a fost promovat la o poliţie orăşenească.
Condamnat iniţial de Judecătoria Vaslui la patru luni de închisoare cu suspendare, agentul Marius Diaconu, de la Postul Comunal de Poliţie Ştefan cel Mare, a obţinut promovarea în activitate, după ce Curtea de Apel Iaşi a dispus încetarea procesului penal, în urma apelului formulat de către poliţist.
Agentul de poliţie, care a fost prins în timp ce încerca să iasă din cel mai mare supermarket din Vaslui cu mai multe obiecte luate de pe raft şi ascunse în haine, a profitat de prevederile noului Cod Penal şi a reuşit să se împace cu administratorului magazinului, absolvindu-l astfel de vină, informează Mediafax.
Polițistul a atacat cu apel hotărârea Judecătoriei Vaslui, magistraţii ieşeni luând decizia „încetării procesului penal pentru infracţiunea de furt ca urmare a împăcării cu partea vătămată”, hotărârea fiind una definitivă.