Eveniment
Vești proaste pentru fumătorii din România. Țigările ar urma să se scumpească cu cel puțin un leu.
British American Tobacco (BAT), liderul pieței distribuitoare de tutun, va scumpi, din 20 ianuarie, pachetele de țigarete cu un leu, relatează site-ul profit.ro.
Mai exact, un pachet de Lucky Strike, Kent 100 și Rothmans Blue vor putea fi achiziționate, de luni, cu 29 lei.
De asemenea, Pall Mall Blue va costa 28 lei, Dunhill va ajunge la 30 lei, iar Viceroy, la 27,5 lei.
JTI și Philip Morris, ceilalți concurenți de pe piață, vor efectua, la rândul lor, majorări de prețuri, în contextul creșterii accizei de la 1 aprilie.