Vicepreședintele ANRE, Eugen Georgescu, a fost reținut în cazul exploziei de la Sighetu Marmației

Vicepreședintele ANRE, Eugen Georgescu, a fost reținut în cazul exploziei de la Sighetu Marmației

Vicepreședintele ANRE, Eugen Georgescu, a fost reținut miercuri seară pentru 24 de ore, pentru că ar fi dat licențe fără acoperire unor firme distribuitoare de gaz din Sighetu Marmației, el urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii afirmă că Georgescu nu a luat măsurile prevăzute de lege şi propuse de agenţii constatatori, referitoare la suspendarea licenţelor şi autorizaţiilor eliberate inculpatei SC BERG SISTEM GAZ SA, cu toate că, atât în cursul lunii noiembrie 2007, cât şi în cursul anului 2008, a fost sesizat de către subordonaţii săi. Aceştia au efectuat controale la această firmă şi, cu privire la neregulile grave constatate l-au informat pe Eugen Georgescu.

Măsura de reținere vine în urma exploziei din februarie din Sighetu Marmației, în urma căreia o persoană a murit iar alte 13 au fost rănite.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au decis în martie începerea urmăririi penale față de firma de gaz implicată în explozia de la Sighetu Marmației. S.C. Berg Sistem Gaz S.A. este acuzată de proiectarea defectuoasă şi nereguli în construirea reţelei de distribuţie.

Sursele judiciare arată că, în afară de directorul executiv al firmei de gaze, Vasile Faur, care avea pregătirea necesară, restul angajaților erau ”muncitori necalificaţi, nu aveau nicio pregătire şi nicio experienţă în domeniul instalaţiilor, dar semnau aceste procese-verbale în diverse calităţi.”

Până în prezent, în dosarul exploziei din Sighetul Marmației, Vasile Faur a fost arestat la îneputul lunii martie pentru 29 de zile pentru uciderea din culpă a unei persoane și vătămarea corporală din culpă a 14 persoane.

De asemenea, Gheorghe Răsvan Enache, un fost administrator al Berg Sistem Gaz, a fost arestat preventiv de procurorii Parchetului de pe lângă ÎCCJ sub acuzațiile de ucidere din culpă, vătămare corporală, fals, instigare la flas și abuz.

În urma a două explozii care au avut loc pe 19 februarie, la o discotecă din Sighetul Marmației, o persoană și-a pierdut viața și alte 13 au fost rănite.

Tags: