Victor Ponta i-a dat asigurări, miercuri, Vioricăi Dăncilă că nu vrea să îi ia partidul, așa cum se teme premierul.
„Nu mă întorc în PSD”, a spus răspicat liderul Pro România.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Eu nu mă întorc în PSD. Pot să colaborez cu PSD-iștii, îmi plac PSD-iștii, nu îmi place conducerea PSD, dar eu nu mă întorc la PSD. Cred că singurul om din lume care mai crede chestia asta este Dăncilă, care crede că mă întorc în PSD să îi iau partidul. Îi spun acum: Nu mă întorc în PSD!
Cred că trebuie să rezolve alte probleme pe care le are și cred că alți PSD-iști îi vor lua partidul„, a spus Ponta.
De asemenea, acesta a mai precizat că nu l-a căutat Viorica Dăncilă pentru a intra la guvernare, după ruperea alianței PSD-ALDE, dar că vorbește c fosștii săi colegi, pe care îi și așteaptă în Pro România, pentru a a încerca să reconstruiască împreună social-democrația în țara noastră.
„Nu m-a contactat dna Dăncilă să intrăm la guvernare. Cu social-democrații vorbesc, sunt colegii mei, prietenii mei. Își dau seama și ei că pierd guvernul și pierd tot. Cu colegii am vorbit despre salvarea stângii.
Așa cum am mai spus, sunt dispus să sprijinim un proiect de care vorbise dna Dăncilă, dar apoi s-a răzgândit, prin care să fie un nou guvern, restructurat, cu un proiect de 14 luni de reforme și un candidat unic de stânga pentru prezidențiale.
Cred că și alți parlamentari PSD vor intra în Pro România. Nu sunt de acord cu distrugerea asta și vin alături de mine pentru a salva ce se mai poate salva din social-democrație. E normal”, a pubnctat Victor Ponta.