Zeci de percheziții, joi dimineață, la domiciliile unor persoane suspectate că au încheiat contracte fictive de muncă, pentru subvenţii

Zeci de percheziții, joi dimineață, la domiciliile unor persoane suspectate că au încheiat contracte fictive de muncă, pentru subvenţii

Nu mai puțin de 38 de percheziții sunt în desfășurare joi dimineață,în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Gorj. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești vizeazăsediile unor societăți comerciale și locuințele unor persoane bănuite de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, realtează stiripesurse.ro.

Potrivit dosarului întocmit de procurori, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, administratorii ai trei societăți comerciale din județul Argeș, profitând de prevederile legislative în contextul pandemiei (O.U.G. 92/2020), ar fi recrutat 68 de persoane, pe numele cărora ar fi încheiat contracte individuale de muncă în mod fictiv, fără ca acestea să desfășoare activități. Scopul a fost de a obține subvenții, pe care le-ar fi folosit în interes propriu.

Prejudiciul estimat este de 400.000 de lei. Patrupersoane cercetate și alți 68 de martori vor fi conduși la sediul poliției, pentru audieri.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din Argeș, Olt, Dâmbovița, Brașov, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman, precum și al jandarmilor din Argeș, Olt și Brigada Mobilă Frații Buzești Craiova.

Acțiunea a avut și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.