Tendinţele expansioniste ar putea să îl facă pe Vladimir Putin, în cel de-al patrulea mandat de preşedinte pe care îl va câştiga în martie, să lanseze acţiuni politice sau militare în Europa de Est, scrie agenţia Bloomberg.
„Vă amintiţi momentul în care Vladimir Putin a câştigat războiul civil din Siria? Era în primăvara anului 2016; aflat în vizită în acest stat afectat grav de război, preşedintele Rusiei le spunea trupelor: «Cred că misiunea Ministerului Apărării şi a forţelor armate ruse a fost îndeplinită în totalitate. Cu participarea armatei ruse, … forţele armate şi patriotice siriene au reuşit să obţină un rezultat semnificativ în combaterea terorismului internaţional (…)”. Pentru un observator de rând, (…) probabil a fost o surpriză când, în decembrie 2017, Vladimir Putin a simţit nevoia de a se repeta: Misiunea combaterii grupurilor armate din Siria, scopul operaţiunilor militare de amploare au fost în mare parte atinse. Felicitări!”, argumentează Eugen Rumer în materialul semnat în Bloomberg.
Analistul arată că în februarie 2018, unităţi formate din „mercenari” ruşi şi trupe ale regimului Bashar al-Assad au atacat o bază militară din Deir Azzor în care erau insurgenţi susţinuţi de SUA şi membri ai forţelor speciale americane, cu un rezultat nu foarte bun pentru atacatori, dat fiind că există informaţii despre moartea a aproximativ 200 de ruşi.
„Dar, mai exact, cine erau aceşti mercenari? Lucrau la o firmă rusă numită Wagner, foarte apropiată de Kremlin. Şi, chiar dacă Vladimir Putin poate pretinde că erau pur şi simplu trupe închiriate pentru obţinerea de profituri în deşert, este destul de suspicios faptul că, după cum a relatat agenţia Bloomberg, răniţii au fost transportaţi urgent la spitale din Rusia”, explică editorialistul Tobin Harshaw într-un material intitulat
„Ce pregăteşte Vladimir Putin? Iată concluziile specialiştilor: După ce a proclamat (din nou) victoria în Siria, există riscul de a reveni în Europa de Est”, atrage atenţia reputata agenţie.
„Vladimir Putin a vrut să demonstreze că Rusia a obţinut rezultate semnificative în Siria. Şi, în mare parte, aceasta este realitatea. Dar ce înseamnă victoria în aceste circumstanţe? A reuşit să schimbe rezultatul războiului civil. A salvat regimul-client şi a reuşit să impună prezenţa Rusiei ca mare putere în acea parte a lumii, ceea ce nu se mai întâmpla de ani buni. Pentru o armată şi o industrie a apărării care mult timp nu simţeau că au acelaşi armament ultramodern precum cel american, au reuşit să demonstreze noi capabilităţi. Au lansat rachete din Marea Caspică pentru a distruge ţinte aflate la distanţe de mii de kilometri. Este un mare succes”, precizează Eugene Rumer, care a fost în perioada 2010-2014 specialist responsabil de Rusia în cadrul Consiliului Naţional pentru Informaţii din SUA.