Cristian Băcanu, candidatul PNL la Primăria Sectorului 5: „Cel mai bun ajutor social este un loc de muncă. Trebuie să îi ajutăm pe oameni să se pregătească și să aibă acces la un serviciu’

Cristian Băcanu, candidatul PNL la Primăria Sectorului 5: Cel mai bun ajutor social este un loc de muncă. Trebuie să îi ajutăm pe oameni să se pregătească și să aibă acces la un serviciu'

Cristian Băcanu, candidatul dreptei la Primăria Sectorului 5, a declarat, joi, că își dorește să facă școli în sistem dual și să ajute copiii din medii defavorizate să își continue studiile. Totodată, acesta și-aa propus să ajute familiile care primesc ajutor social să-și găsească locuri de muncă.

Cristian Băcanu, candidatul dreptei la Primăria Sector 5: Vom da rechizite doar copiilor care au nevoie

Dacă va fi ales primar al Sectorului 5, Cristian Băcanu, își dorește să reformeze sistemul de educație din sector. Spre exemplu, el consideră prioritar ajutorul pentru elevii din familii cu nevoi financiare

De asemenea, Băcanu promite că va înființa școli în regim dual, va analiza achiziția, construirea și închirierea de locuințe sociale.

”În Sectorul 5 nu există școli profesionale în regim dual. Îmi doresc foarte tare să le facem pentru că avem o categorie de cetățeni care au fost ținuți într-o zonă gri, obișnuiți cu ajutoare sociale, nu au primit altă șansă fiindcă nu au transport, sunt doar două linii de tramvai, nu au metrou, este greu pentru mulți oameni din Sectorul 5 să se ducă la o școală profesională, să devină de pildă zidari, tâmplari. Cel mai bun ajutor social este un loc de muncă. Trebuie să îi ajutăm să se pregătească și să aibă acces la un loc de muncă. Trebuie să identificăm terenurile din Sectorul 5 care pot deveni locuri de dezvoltare economică. Vom analiza dacă dăcm locuințe sociale. O soluție foarte interesantă pe care am găsit-o la Oradea, cei care au contract de muncă un an de zile, un loc de muncă stabil, primesc o locuință socială de la primărie. Mi se pare foarte bună soluția asta. O să vedem ce avem in stocul Primăriei, dar nu prea avem. Vom lua o decizie în limitele bugetului”, a declarat Băcanu în interviul acordat HotNews.ro.

Cine este Cristian Băcanu de la PNL

Avocat de profesie, Cristian Băcanu a intrat în politică odată cu momentul „OUG 13”. CristianBăcanu este președintele Comisiei juridice a PNL București. Recent a fost numit secretar de stat în Ministerul Justiției în Guvernul Orban.

Cristian Băcanu a devenit cunoscut după ce s-a scris în presă că este cel care a redactat plângerea penală de înaltă trădare pe numele Vioricăi Dăncilă.