Un alegătordin judeţul Olt a ştampilat şi buletinele de vot ale concubinei sale, pe motiv că femeia nu ştie să citească. Cu toate acestea, olteanul a introdus în urnă doar trei dintre buletinele de vot, celelalte fiind anulate de membrii comisiei de votare. De parcă nu era de ajuns, bărbatul şi-a fotografiat votul, lucru care constituie o faptă contravențională.
Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Coteana au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că într-o secţie de votare din comuna Brebeni se află o persoană care are asupra sa cinci buletine de vot, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt.
„Din verificările efectuate a reieşit faptul că două persoane, care au o relaţie de concubinaj, la intrarea în secţia de votare, au primit câte patru buletine de vot şi au intrat în cabine alăturate pentru a-şi exercita dreptul la vot. Întrucât femeia nu ar fi ştiut să citească, a solicitat sprijinul concubinului pentru a ştampila buletinele în locurile indicate de către aceasta. Bărbatul a ştampilat cele opt buletine repartizate celor doi, după care a introdus în urna de vot doar trei dintre acestea”, se arată în comunicatul IPJ Olt.
Conform sursei anterior citate,alegătorul din județul Constanța care a recurs la gestul extrema fost observat de către o parte dintre membrii comisieicare i-au reţinut cele cinci buletine care nu au mai fost introduse în urnă, acestea fiind anulate, așa cum menționează legislația în vigoare că trebuie procedat în astfel de cazuri.
Mai mult decât atât, agenții de pază sosiți la fața loculuiau mai stabilit că bărbatul în cauză şi-a fotografiat buletinul de vot, lucru care este interzis prin lege.
În cele din urmă, cele două persoane au fost amendate de organele de poliție competente.