Klaus Iohannis: România sprijină țările din Balcanii de Vest în procesul de aderare la Uniunea Europeană

Klaus Iohannis: România sprijină țările din Balcanii de Vest în procesul de aderare la Uniunea Europeană
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în intervenția sa la summit-ul Partidului Popular European (PPE), că România spijină aderarea statelor din regiunea Balcanilor de Vest la Uniunea Europeană. Șeful statului a precizat că pentru țara noastră este importantă consolidarea relațiilor cu Balcanii de Vest, iar referindu-se la aderarea acestor state la blocul comunitar, Iohannis a subliniat că acum ține ce aceste state să vadă UE drept un partener.

„Pentru România, şi pentru mine personal, este extrem de important să consolidăm relaţiile cu Balcanii de Vest şi să încurajăm aceste ţări să obţină aderarea la Uniunea Europeană, la momentul potrivit şi vreau să îmi exprim satisfacţia pentru faptul că am făcut paşi semnificativi în direcţia corectă. Din partea României, din partea mea, întregul sprijin pentru aceste ţări în cadrul procedurilor. Îmi doresc ca Balcanii de Vest să fie alături de noi, aproape de noi, însă mă aştept ca ei să spună: ‘Da, Uniunea Europeană este partenerul nostru!’. Aş vrea să aud acest lucru foarte clar de la toţi prietenii noştri din Balcanii de Vest. Câteodată, bineînţeles, ajutorul de la Uniunea Europeană nu ajunge în două secunde, dar, de fiecare dată, atunci când ajunge, este substanţial şi este important. În concluzie: cred că suntem pe drumul cel bun, dar acest drum trebuie să fie acceptabil pentru ambele părţi”, a declarat Klaus Iohannis în timpul videoconferinței cu reprezentanții PPE, potrivit Agerpres.

De altfel, liderii statelor din Uniunea Europeană și cei ai țărilor din Balcanii de Vest participă miercuri la un summit prin sistem de videoconferință. Inițial, la reuniunea la nivel înalt discuțiile trebuiau să se concentreze pe reformele economice care să apropie țările din regiune de începerea negocierilor de aderare la blocul comunitar. Pandemia de coronavirus a schimbat însă agenda summit-ului, astfel că în cadrul întrevedrii se va discuta despre sprijinul financiar pe care UE îl poate oferi pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

UE, criticată pentru că nu a intervent rapid în sprijinul statelor din Balcanii de Vest, afectate de pandemia de coronavirus

De altfel, Uniunea Europeană a fost ținta unor critici pe motiv că nu a intervent cu promptitudine pentru a ajuta statele din Balcanii de Vest în lupta cu coronavirusul.

De exemplu, președintele Serbiei, Alexander Vucic i-a acuzat pe liderii UE că au uitat de regiunea Balcanilor, spre deosebire de Rusia și China.

Serbia, una din țările în care China a exportat propriul model de acțiuni pentru combaterea COVID-19

Serbia a fost una dintre țările în care China a exportat propriul model de luptă cu pandemia. Încă din luna martie, șase medici chinezi au ajuns la Belgrad, fiind primiți de președințe și mai mulți membri ai Guvernului, informeazăReuters. Printre sfaturile oferite de echipele medicale chineze se numără cele referitoare la construirea spitalelor mobile dar și cele care privesc restricții similare cu cele impuse de Beijing pentru a limita răspândirea noului coronavirus în rândul populației.

Amintim, în acest context, că în luna ianuarie, președintele sârb Alexander Vucic dădea o altă replică dură Bruxellesului, afirmând s-a săturat să primească lecții” din partea liderilor europeni despre relațiile apropiate cu Rusia și China și insistând că Belgradul rămâne angajat pe drumul spre aderarea la UE, în ciuda repetatelor amânări pe care le-a primit.

„Serbianu este foarte entuziasmată, dar încă suntem angajați pe traseul spre UE, pentru că nu vedem o alternativă reală la UE. Suntem pe acest drum de 20 de ani deja. Cred că, în afară de Turcia, nicio altă țară nu a așteptat atât de mulți ani”, spunea atunci Alexander Vucic.