La patru zile după cutremur, primul convoi de ajutoare ONU a ajuns în Siria

La patru zile după cutremur, primul convoi de ajutoare ONU a ajuns în Siria
Idlib, Siria, 7 februarie 2023. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Primul convoi al Națiunilor Unite care transportă ajutoare pentru sirienii afectați de cutremurul mortal a trecut joi dinspre Turcia, au declarat surse de la punctul de trecere a frontierei, după ce trimisul ONU în Siria a declarat că asistența este extrem de necesară în această țară.

Încă de dinainte de cutremur, ONU estimase că peste 4 milioane de persoane din nord-vestul Siriei au envoie de ajutor din afara țării

Joi, bilanțul victimelor s-a apropiat de 16.000 de morți (majoritate din Turcia, date foarte clare din Siria nu există), în timp ce frustrarea a crescut din cauza livrării lente a ajutoarelor.

Trimisul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, a declarat anterior că oamenii afectați de cutremur au nevoie de „mai mult din absolut orice” în ceea ce privește ajutoarele.

„Avem nevoie de ajutor pentru salvarea de vieți”, a declarat Pedersen reporterilor la Geneva. „Este o nevoie disperată de ajutor pentru civili, oriunde s-ar afla aceștia, indiferent de granițe și regiuni. Avem nevoie urgent de ajutor prin cele mai rapide, directe și eficiente rute.”

„Am avut o problemă deoarece drumurile care duc la punctul de trecere a frontierei (dintre Turcia și Siria) au fost distruse”, a spus Pedersen. „Dar am fost asigurați că vom putea să trecem astăzi primul ajutor.”

Înainte de cutremur, ONU estimase că peste 4 milioane de persoane din nord-vestul Siriei, multe dintre ele strămutate din cauza conflictului de 12 ani din această țară, depindeau de ajutorul transfrontalier.