Treizeci de mari intelectuali europeni, între care Orhan Pamuk, Mario Vargas Llosa, Ian McEwan, Herta Müller, Elfriede Jelinek și Bernard-Henri Lévy, au publicat un manifest prin care trag un puternic semnal de alarmă: valorile liberale din Europa se confruntă cu o provocare nemaiîntâlnită din anii ’30. Europa este o idee care “se destramă sub ochii noștri, avertizează aceștia.
“Trebuie, acum, să vrem Europa sau să pierim sub valurile populismului. Trebuie, încă de azi, urgent, să dăm alarma împotriva piromanilor sufletelor care, de la Paris, la Roma, trecând prin Dresda, Barcelona, Budapesta, Viena sau Varșovia, se joacă cu focul libertății noastre”, susțin cei 30 de intelectuali, în manifestul citat de The Guardian.
Ei îi critică direct pe Vladimir Putin și Donald Trump: ”Atacată din interior de profeți răi îmbătați de resentimente, care cred că a venit momentul lor, părăsită din exterior, peste Canalul Mânecii sau peste Atlantic, de doi mari aliați pe care i-a avut, în secolul XX, de două ori salvată de la sinucidere, pradă manevrelor din ce în ce mai puțin disimulate ale stăpânului de la Kremlin, Europa, ca idee, voință și reprezentare este pe punctul de a se destrăma sub ochii noștri”.
Intelectualii susțin că dacă nu va pune nimeni capăt valului de populism, iar lucrurile vor evolua în același fel, atunci va urma ”dizgrația celor care cred încă în moștenirea lui Erasmus, Dante, Goethe sau Comenius, disprețul față de inteligență și cultură, explozia xenofobiei și a antisemitismului. Un dezastru”.
Unitatea Europei nu vine de la sine, fără voință și fără efort, iar Europa trebuie să înceteze să mai fie ”leneșă, lipsită de resorturi și de gândire”.
”Trebuie, în timp ce amenință peste tot revenirea suveranismului, să reluăm spiritul voluntarismului politic sau să consimțim la impunerea, peste tot, a resentimentului, a urii și a cortegiului lor de pasiuni triste. Deoarece aceasta este miza: în spatele acestei stranii înfrângeri a Europei care se profilează, în spatele acestei noi crize a conștiințe europene nerăbdătoare să destructureze tot ceea ce a fost grandoarea, onoarea și prosperitatea societăților noastre, este pusă în discuție – fără precedent din anii 30 – democrația liberală și valorile sale”, se mai arată în manifestul celor 30 de intelectuali.
Semnatarii manifestului sunt: Vassilis Alexakis, Svetlana Alexievitch, Anne Applebaum, Jens Christian Grøndahl, David Grossman, Agnès Heller, Elfriede Jelinek, Ismaïl Kadaré, György Konrád, Milan Kundera, Bernard-Henri Lévy, António Lobo Antunes, Claudio Magris, Ian McEwan, Herta Müller, Lyudmila Ulitskaya, Orhan Pamuk, Rob Riemen, Salman Rushdie, Fernando Savater, Roberto Saviano, Eugenio Scalfari, Simon Schama, Peter Schneider, Abdulah Sidran, Leïla Slimani, Colm Tóibín, Mario Vargas Llosa, Adam Michnik și Adam Zagajewski.