Mărturia unei românce din infernul din Beirut: „Când vezi mașinile că zboară în jurul tău, clădirile cum se dărâmă, este ca un film de groază” (VIDEO)

Mărturia unei românce din infernul din Beirut: „Când vezi mașinile că zboară în jurul tău, clădirile cum se dărâmă, este ca un film de groază” (VIDEO)
Foto: Hepta

Claudia Saadeh, o româncă stabilită aproape de Beirut, a vorbit pentru B1 TV despre incidentul tragic din Liban, care s-a produs marți. Cel puțin 100 de oameni au murit și 4.000 au fost răniți într-o explozie produsă de aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu care erau stocate în depozitul portului.

Declarația unei românce stabilită în Liban, despre explozie produsă în zona portului din Beirut

Claudia Saadeh a declarat pentru B1 TV că a simțit cutremurul, chiar dacă locuiește la 40 de kilometri de Beirut.

„Suntem bine. Bineînțeles, afectați psihic dacă nu și fizic. Ambasada este în legătură cu noi și totul este sub control în ce privește comunitatea românilor din Liban.

Într-adevăr, eu, din fericire nu locuiesc în Beirut. Stau la aproximativ 40 de kilometri distanță. Totuși, sunt la malul mării și am auzit bubuitura, am simțit cutremurul, presiunea a fost foarte puternică. Chiar copiii mei erau jos, la malul mării, pescuiau, și de frică au fugit în mașină și au venit spre casă. A fost o experiență groaznică, mai ales să aud din experiențele altora, apropiații rudele, prin ce au trecut”, a povestit Claudia Saadeh, o româncă stabilită în Liban, pentru B1 TV.

Aceasta a mai povestit că apropiații și rudele au crezut că vine sfârșitul lumi, din moment ce nu știau ce se întâmplă.

„Au trecut prin experiențe groaznice. Pur și simplu au simțit că este sfârșitul pământului, neștiind ce se întâmplă, o bubuitură puternică. Deci, mai multe. A început cu o explozie mică, o bubuitură mică și a urmat una imensă și totul a fost la pământ. Când vezi mașinile că zboară în jurul tău, clădirile cum se dărâmă, este ca un film de groază”, a mai mărturisit românca.

Claudia Saadeh, despre situația din spitale

În acest context, sistemul sanitar din Beirut este depășit. Există imagini cu doctori care încercau să salveze oamenii pe astfalt pentru că în spitale nu mai erau locuri.

„Chiar și spitalele din Beirut au fost afectate. Deci, clădirea spitalului a fost afectată, ca să spun așa. Pereți dărâmați, geamuri sparte și, bineînțeles, pacienții din interiorul spitalului au fost nevoiți să îi evacueze. De aceea vedeți imagici cu pacienți pe stradă”, a mai povestit pentru B1 TV Claudia Saadeh.

„Din fericire, aici, se mobilizează repede. Chiar și oamenii, noi între noi ne ajutăm cum putem. Chiar eu donez sânge în caz de e nevoie. Am înțeles acum că nu au nevoie. Este o listă de așteptare pentru a dona. Este destul sânge, dar în general acceptăm ajutoare și orice fel de ajutor este bine-venit în momentul de față și cât mai rapid”, a mai povestit aceasta.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.