Portretul papei Francisc, ars într-un protest anti-COVID de la Roma (VIDEO)

Portretul papei Francisc, ars într-un protest anti-COVID de la Roma (VIDEO)

Sâmbătă după-amiază, Roma a fost cuprinsă de un protest anti-COVID, inițiat de niște persoane de extremă dreaptă, care neagă existenţa noului coronavirus.

Protest anti-COVID la Roma. Portretul papei Francisc a fost ars

Italienii se împotrivesc măsurilor impuse de guvernul condus de Giuseppe Conte pentru împiedicarea răspândirii noului coronavirus.

În timpul manifestaţiei, protestatarii au ars fotografia Papei Francisc şi a lui Beppe Grillo, fondatorul partidului Movimento 5 Stelle, care deţine puterea majoritară în actualul govern, scrie corona24.com

Italia: cel mai mare număr de infectări zilnice cu COVID-19 din luna mai

Autorităţile din Italia au anunţat, vineri, 1.733 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, cel mai ridicat număr de infecţii de la începutul lunii mai.

Comparativ, la începutul lunii mai, Italia anunţase 1.900 de cazuri de contaminare în 24 de ore.

Vineri, un record s-a înregistrat și în ceea ce priveşte numărul de teste efectuate, 113.000 într-o singură zi.

Noi restricții în Italia, în contextul creșterii numărului de cazuri COVID-19

La jumătatea lunii august, autoritățile din Italia au anunţat închiderea discotecilor în aer liber şi instalarea obligativității purtării măştilor de protecție în locurile publice, seara, în încercarea de a combate răspândirea noului coronavirus.

Astfel, purtarea măştii devine obligatorie între orele 18.00-06.00 în spațiile publice deschise.

Totodată, ordinul suspendă funcţionarea discotecilor în aer liber şi a cluburilor de noapte, notează France24.

De asemenea, Guvernul italian a cerut extinderea stării actuale de urgență, care ar fi trebuit să expire la 31 iulie, până la jumătatea lunii octombrie.

„Virusul continuă să evolueze și nu și-a parcurs cursul. Ar fi inadecvat să suspendăm brusc o astfel de măsură eficientă”, a declarat premierul Conte.

Acesta a precizat că extinderea este „inevitabilă”, adăugând că „în acest fel țara va fi mai sigură”.

„Deși curba de contagiune și impactul Covid-19 asupra serviciului național de sănătate s-a redus semnificativ, iar acest lucru ne încurajează, cifrele ne spun că virusul continuă să circule în țara noastră”, a spus Conte.