Elvețieni se vor prezenta vineri pentru a vota în cadrul unui referendum pe tema legii de funcționare a serviciilor secrete. Acestea cer dreptul de a intercepționa convorbirile telefonice private, comunicațiile pe internet sau să inspecteze coletele poștale, atunci când gravitatea situației o cere.
Până în prezent, legislația permitea serviciilor secrete din Elveția să colecteze doar informații de pe domeniul public sau care au ca sursă autorități ale statului.
Conform sondajelor de opinie, între 53 și 58% dintre alegători sunt în favoarea noului act normativ care prevede permiterea interceptării comunicațiilor private, scrie profit.ro. Acestea se vor desfășura însă sub controale politice și ale Tribunalului administrativ federal.
Dreptul autorităților de a efectua acțiuni de monitorizare asupra populației a fost serios limitat în urma scandului din 1989 când s-a descoperit că 900.000 de elvețieni avea la poliție dosare în care erau stocate informații despre opiniile lor politice, activitățile lor sindicale și alte date.