Scandal la nivel înalt în Europa: Premierul Slovaciei îl acuză pe Matteo Renzi de șantaj

Scandal la nivel înalt în Europa: Premierul Slovaciei îl acuză pe Matteo Renzi de șantaj

Matteo Renzi și-a înaintat miercuri demisia din funcția de premier al Italiei după ce referendumul privind schimbările constituționale pe care acesta le dorea a fost respins de către alegători cu un procent neașteptat de mare.

Premierul Slovaciei Robert Fico a fost extrem de dur când a venit vorba să comenteze demisia lui Renzi acuzându-l pe aceasta că a încercat să șantajeze electoratul și că s-a bazat pe o "atitudine de macho" ce a dus la stabilizarea zonei euro în urma referendumului.

"Era evident că Renzi va încasa o lovitură şi a primit una serioasă. Cea mai mare greşeală politică este să-ţi şantajezi alegătorii în acest mod într-o problemă internă. Italia face parte din zona euro. Dacă s-ar ajunge la alegeri anticipate, să ne imaginăm pentru un moment cum ar fi ca un comic (Beppe Grillo, liderul Mişcării Cinci Stele) să formeze un guvern şi să ceară un referendum privind moneda euro" a declarat Robert Fico, conform The Slovak Spectator.

Premierul Slovaciei l-a declarat, de asemenea, pe Matteo Renzi responsabil de orice criză sau peturbare ce ar putea avea la nivel european în perioada următoare.

"Prin urmare, îndrăznesc să spun că Renzi este direct responsabil pentru o potenţială destabilizare a zonei euro ce ar putea surveni în lunile următoare, întrucât a lăsat agenda politică internă să afecteze chestiuni ce au o influenţă nu doar asupra Europei, ci şi a lumii întregi" a precizat Robert Fico.