Talibanii au făcut primul pas pentru a scoate Emiratul Islamic al Afganistanului din izolarea internațională și spre o recunoaștere oficială a noului regim. Guvernul afgan condus de talibani a acreditat, pentru prima dată în istorie, un reprezentant diplomatic în Rusia, a anunțat sâmbătă Ambasada Afganistanului la Moscova. Potrivit anunţului, citat de Agerpres, fostul ambasador a fost nevoit să își înceteze activitatea, iar diplomatul Jamal Gharwal îşi începe acum activitatea.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov confirmase recent acreditarea unui reprezentant taliban, potrivit agenției de presă Interfax.
În ultimele luni, China, Pakistan, Rusia și Turkmenistan au acreditat diplomați numiți de talibani deși niciun stat nu a recunoscut noua conducere, care a preluat puterea în vara anului 2021.
Săptămâna trecută, un înalt oficial taliban al ministerului de externe a vizitat un consulat afgan din Uzbekistan „pentru a îmbunătăți și organiza afacerile consulare ale consulatului afgan” în orașul de frontieră Termez. Luna trecută, ambasada Afganistanului la Washington și consulatele sale din New York și Los Angeles s-au închis.
Afganistanul deține 45 de ambasade și 20 de consulate în întreaga lume. Majoritatea sunt conduse încă de diplomați numiți de guvernul fostului președinte Ashraf Ghani și au refuzat să colaboreze cu guvernul taliban.
23 de milioane de persoane suferă de „foame acută” în Afganistan. Anunțul a fost făcut marți, 15 martie, de reprezentanții ONU. Ramiz Alakbarov, adjunctul emisarului special al Organizației Națiunilor Unite pentru afaceri umanitare, a precizat că „afganii se confruntă în prezent cu insecuritate alimentară şi o criză de malnutriţie de proporţii fără precedent”.
„În Afganistan, un procent uluitor de 95% din populaţie nu se hrăneşte suficient, procentul crescând la aproape 100% în cazul gospodăriilor conduse de femei’, a afirmat Alakbarov, citat de Agerpres.