Imagini incredibile într-un oraş din sud-vestul Siberiei. Cel puţin o persoană a murit şi mai multe au fost rănite după ce un bloc cu apartamente s-a prăbuşit în centrul unei localităţi rusești, despre care gurile rele spun că ar fi "blestemată”.
Cauza producerii incidentului ar putea fi o lucrare neautorizată la magazinul de la parterul clădirii, care ar fi afectat structura de rezistenţă a construcţiei, anunță presa rusă, citată de B1 TV. De altfel, martorii oculari spun că totul a început atunci când s-a prăbuşit terasa de la parter, urmată la scurt timp de etajele superioare. Autorităţile au confirmat decesul unei singure persoane, însă sub dărâmături ar fi rămas captive cel puţin 15 persoane, dintre care trei ar fi rănite.
Un bloc de apartamente s-a prăbușit într-o localitate din Rusia
#DIRECT_ONE_4v63wi#
Incidentul a avut loc la un bloc rezidenţial de cinci etaje din centrul localităţii Mejdurecensk, oraş cu peste 100.000 de locuitori. În ultimele decenii, în această localitate au existat mai multe tragedii de proporţii.
În 1995, un avion s-a prăbuşit în apropiere de acest oraş siberian, iar toţi cei 63 de pasageri şi 12 membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa, după ce copiii pilotului s-au jucat cu comenzile avionului. De asemenea, în 2010, o acumulare de metan a dus la o explozie într-o mină de lângă oraş, iar 92 de persoane şi-au pierdut viaţa şi aproape 100 au fost rănite.
Persoanele superstiţioase susţin că nenorocirile se ţin lanţ de această zonă deoarece oraşul a fost înălţat de deţinuţi politici trimişi la muncă forţată în perioada stalinistă.