Un român a încercat să fure un tren dintr-o gară din Austria

Un român a încercat să fure un tren dintr-o gară din Austria
Un român în vârstă de 37 de ani a încercat să fure un tren dintr-o gară din Austria. Sursa foto simbol: Pixabay

Un român în vârstă de 37 de ani a fost reținut în Austria, după ce a încercat să fure un tren din gara St. Valentin, districtul Amstetten.

Cum a încercat românul să fure trenul

Incidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni. Bărbatul a intrat în tren folosind un ciocan de urgență și, odată ajuns în cabina mecanicului, a provocat mai multe distrugeri, inclusiv geamuri sparte, și a activat lumina și semnalul sonor ale garniturii. Posibil ca astfel să fi alertat autoritățile feroviare, care au chemat poliția. El a încercat să pornească trenul din loc, dar nu a reușit.

Românul a și rănit o polițistă

Polițiștii l-au prins și l-au dus la secție. El n-a vrut să colaboreze și să spună cine e. La un moment dat, când i se luau amprentele, el a apucat de păr o polițistă și a trântit-o la pământ. Ea a ajuns la spital, fiind rănită. Și un alt polițist a fost rănit ușor în timp ce încerca să intervină.

Până la urmă, individul a fost identificat ca fiind un român în vârstă de 37 de ani, scrie presa locală. El a fost închis la penitenciarul din St. Pölten, iar cercetările continuă.