Administrația Prezidențială intenționează să se doteze cu un sistem nou de securitate care ar urma să coste nu mai puțin de 660.000 de euro. Noul sistem este menit să prevină un posibil atentat cu mașini care să treacă de barierele de securitate.
Pe 9 iunie 2023, Administrația Prezidențială a publicat un anunț de participare la o licitație în urma căreia se va atribui contractul „Proiectare, execuție și instalare Sistem de bariere de securitate”, conform FANATIK.
Valoarea totală estimată a contractului este de 3.277.310,93 lei, adică aproximativ 660.000 de euro.
În document se menționează clar că sistemul de securitate este instalat pentru a fi eficient împotriva mașinilor care ar forța barierele de la Palatul Cotroceni:
“Instalarea barierelor de securitate împotriva autovehiculelor ostile va presupune efectuarea unor lucrări de construcții, pe domeniul public, în imediata proximitate a celor cinci porți de acces auto Complexului “Palat Cotroceni”: PCA Leu, PCA Marinescu, PCA Botanică, PCA Ana Davila si PCA Panduri”.“În baza atribuțiilor competențelor legale, structurile de specialitate din cadrul Administrației Prezidențiale și al SPP organizează și desfășoară procese de management al riscurilor de securitate fizică pentru obiectivul Complex „Palat Cotroceni” pe baza cărora sunt dimensionate și implementate măsurile de securitate de natură tehnică, procedurală și operațională destinate să mențină riscurile identificate la un nivel rezidual acceptabil”, se mai notează în document.