Premierul Ilie Bolojan (PNL) a declarat, marți, că a aflat cu surprindere cât timp a fost preşedinte interimar că vârsta medie de pensionare pentru judecători este de 48 de ani, iar pensia medie este de 5.000 de euro. E o anomalie ce va fi corectată, a punctat acesta.
„Am văzut asta în cele trei luni de zile cât am fost preşedinte interimar, când am semnat pensionările. Am rămas surprins, pentru că nu ştiam că vârsta medie de pensionare este de 48 de ani şi am devenit un om cât se poate de convins că aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta. Iar corecţia pe pensii speciale este unul din jaloanele pe care România trebuie să le îndeplinească”, a declarat Ilie Bolojan, la Digi24.
Acesta a admis că sunt multe excepţii în privinţa pensionărilor „înainte de 50 de ani”.
Întrebat cum poate fi corectată această situație, Ilie Bolojan a răspuns că e nevoie de niște legi extrem de bine gândite, astfel încât să treacă de filtrul Curții Constituționale (CCR): „Avem nevoie de legi speciale, de nişte calcule care să stea în picioare, pentru că s-au mai făcut astfel de corecţii care au fost anulate de Curtea Constituţională. Şi atunci vrem spectacol să anunţăm nişte măsuri care ştim că nu au finalitate sau mai bine le explicăm la oameni? Vom corecta aceste lucruri, dar lăsaţi-ne o lună, două, să putem lucra temeinic şi dacă venim cu o măsură, ea într-adevăr să aibă finalitate”.