‘Un moment tragic pentru Europa’. Jean-Claude Juncker, despre Brexit: ‘Împotriva sensului istoriei şi a spiritului’

'Un moment tragic pentru Europa'. Jean-Claude Juncker, despre Brexit: 'Împotriva sensului istoriei şi a spiritului'
Foto: Jean-Claude Juncker (sursă foto: Hepta.ro)

Finalul de mandat al lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene va coincide cu Brexitul care este programat să aibă loc pe 31 octombrie, în condiţii în care premierul Boris Johnson a arătat că va respecta termenul indiferent dacă va fi un acord sau nu.

Într-un interviu acordat de Juncker pentru El Pais, acesta cataloghează ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană drept „un moment tragic pentru Europa”, fiind este împotriva sensului istoriei şi a spiritului Churchill, care în perioada sa pleda pentru Statele Unite ale Europei”, conform Agerpres.

„Cred că avem încă posibilitatea de a ajunge la un acord cu Londra”, a mai subliniat Juncker, calificând drept „constructivă şi parţial pozitivă” întâlnirea pe care a avut-o luni în Luxemburg cu premierul britanic Boris Johnson.

„Nu împărtăşesc ideea celor care consideră că Johnson se joacă cu noi şi cu el însuşi. Cred că el încearcă să caute un acord acceptabil atât pentru Parlamentul britanic, cât şi pentru Parlamentul European”, a arătat Jean-Claude Juncker.

În interviu, Juncker şi-a mai exprimat regretul că executivul european a decis să nu intervină în 2016, când Marea Britanie organiza referendumul asupra apartenenţei sale la UE şi când aproape 52% dintre votanţi s-au pronunţat în favoarea unei ieşiri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`