George Simion, candidat la prezidențiale, și Călin Georgescu au discutat, vineri seara, la Realitatea Plus, cu privire la planurile pe care le au pentru România, în eventualitatea în care Simion va câștiga alegerile. Cei doi au anunțat că for forma un tandem. Georgescu a anunțat că ăși asumă public poziția de premier.
Întrebat de unde vor avea bani pentru promisiuni, dată fiind problema că avem o datorie de 200 de miliarde, mai mult decât Ucraina.
“Problema este că România în 35 de ani nu a fost niciodată condusă nici de la Cotroceni, nici de la Palatul Victoria. E prima observație.”, a spus Călin Georgescu.
“Dar de unde?”, a mai înterbat Georgescu.
“De acolo de unde nu este piață. A fost condusă de la banca centrală. O să am grijă să fie condusă de la Palatul Victoria și de la Palatul Cotroceni. A doua observație, s-a stat cu mâna întinsă umilitor în fața oricui care a dat ceva, 10 euro dacă vin de la UE, 8 se întorc la firmele din alte țări și 2 rămân în România. Pe de altă parte, sunt bani în lumea asta și avem totul pregătit. Exportăm materie primară, adică grâu, și importăm biscuiți, zero valoare adăugată. Suntem țara care are cele mai mari rezerve de sare din lume, pentru următorii 500 de ani, și avem sare din toate țările, Turcia, Cipru. Este o stare care nu poate să mai stea așa.”, a menționat fostul candidat la prezidențiale.