PSD și ALDE, nou proiect de lege care vizează militarii

Aleșii PSD și ALDE au depus la Camera Deputaților un proiect de lege care prevede creşterea vârstei de pensionare a militarilor, transmite Agerpres.

„Cadrele militare din armele şi serviciile sau specialităţile militare în care se înregistrează deficite majore de personal sau cadrele militare care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la împlinirea vârstei standard de pensionare, potrivit legii, pot fi menţinute în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în funcţie de nevoile instituţiei militare, la solicitarea sau cu acordul acestora şi cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei”, prevede iniţiativa legislativă.

Proiectul mai prevede că „limitele de vârstă în grad până la care cadrele militare în rezervă pot fi menţinute în evidenţă sunt de 57 de ani pentru clasa I, 62 de ani pentru clasa a II-a şi 65 de ani pentru clasa a III-a”.

În expunerea de motive se face referire la deficitul de resursă umană calificată din sistemul militar, rezultat la care s-a ajuns după numeroasele treceri în rezervă din ultimii ani.

Ultima oră
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor
14:38 - Reacția Irinei Rimes după Eurovision: „Vreau lista juriului”