CCR a respins sesizările USR: Legile Educației sunt constituționale

CCR a respins sesizările USR: Legile Educației sunt constituționale
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituțională a respins cele două sesizări depuse de USR la legile Educației, potrivit unui comunicat al CCR.

USR şi Forţa Dreptei au contestat la Curtea Constituțională noile Legi ale Educaţiei, pe motiv că acestea conţin mai multe prevederi neconstituţionale deoarece ar limita dreptul la învăţătură al copiilor şi ar încălca principiul egalităţii în drepturi. Printre prevederile reclamate la instanța constituțională era și cea privind admiterea la liceu.

Potrivit unui comunicat USR, cele mai „grave” prevederi din proiect sunt cele care vizează „limitarea” dreptului la învăţătură al copiilor şi încălcarea principiul egalităţii în drepturi. Totodată, USR şi Forţa Dreptei au invocat încălcări privind principiul securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor, deoarece legile ar conţine „inadvertenţe” legislative.

Argumentele CCR

„Cu privire la critica de neconstituționalitate extrinsecă, s-a constatat că soluțiile legislative introduse în corpul legii de Senat, în calitate de Cameră decizională, erau în legătură directă cu obiectul de reglementare a legii, astfel că și în privința acestora Senatul și-a menținut calitatea de Cameră decizională. În consecință, nu se impunea întoarcerea legii la Camera Deputaților pentru ca aceasta să decidă definitiv cu privire la textul legii.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, s-a constatat că acestea au privit, de principiu, prevederile legale referitoare la desfășurarea procesului de învățământ, răspunderea și sancțiunile aplicabile elevilor, gratuitățile acordate acestora, accesul la înregistrările realizate prin sistemul de supraveghere audio-video ale unităților de învățământ, precum și preluarea, finanțarea, conducerea și dreptul de proprietate al unităților de învățământ.

Curtea a analizat constituționalitatea acestor soluții legislative prin prisma prevederilor constituționale referitoare la exigențele de calitate a legii, principiul egalității, dreptul la viață intimă, familială și privată, dreptul la învățătură și regimul juridic al proprietății publice și private și, având în vedere conținutul normativ al legii, a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate astfel formulate.

Totodată, a mai subliniat în cuprinsul deciziei că aspectele de oportunitate legislativă, deopotrivă criticate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, întrucât se înscriu în marja de apreciere a legiuitorului.”

Răspunsul CCR la sesizarea privind Legea învățământului universitar

„În esență, Curtea a constatat, în ceea ce privește criticile privind pretinsa neconstituționalitate extrinsecă a legii, că aceasta a fost adoptată cu respectarea exigențelor procedurii parlamentare referitoare la instituția întoarcerii legii, prevăzută de art.75 alin.(1), (4) și (5), prin raportare la art.73 alin.(3) lit.n) din Constituție.

Totodată, Curtea a reținut că sunt întrunite și criteriile de calitate a legii, dispozițiile criticate nefiind de natură să aducă atingere principiului securității juridice, previzibilității și clarității normelor, fiind, în consecință, respectate dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

Cu privire la criticile de natură intrinsecă, formulate punctual față de prevederile legale menționate, Curtea a statuat că nu este nesocotit principiul egalității în drepturi și nici nu este afectat dreptul la învățătură prin prisma prevederilor cuprinse în legea criticată care reglementează reducerea tarifelor pe diversele mijloace de transport acordate studenților, a celor care permit instituțiilor de învățământ superior să înființeze diverse tipuri de entități care să contribuie la creșterea performanțelor acestora ori a prevederilor care oferă posibilitatea instituțiilor de învățământ superior de a redistribui anumite sume în vederea realizării de obiective de investiții și/sau pentru acordarea de burse pentru studenți.

Totodată, Curtea nu a putut reține critica prin raportare la prevederile art.148 din Constituție, constatarea acordării unor ajutoare de stat excedând competenței sale.”

Tags: