Ciolacu, după ce premierul a anunțat că 1% dintre români au salarii de peste 3.000 de euro: Pe restul de 99% Cîțu nu îi vede. Trăieşte într-o lume paralelă 

Ciolacu, după ce premierul a anunțat că 1% dintre români au salarii de peste 3.000 de euro: Pe restul de 99% Cîțu nu îi vede. Trăieşte într-o lume paralelă 
Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat / Foto: Facebook

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a criticat dur pe Florin Cîţu, după ce premierul a anunţat „România are din ce în ce mai multe salarii mari”. Liderul PSD afirmă că premierul „trăieşte într-o lume paralelă faţă de restul românilor” şi că guvernează doar pentru 1% dintre români.

„Domnul Cîțu trăiește într-un lume paralelă. A spus un adevăr, guvernează pentru 1% dintre români. 32 dintre români trăiesc la limita sărăciei, 90 la sută dintre angajați au sub 1.000 de euro. O treime dintre angajați trăiesc cu salariul minim. Asta este România reală, nu România domnului Cîțu care nu știe cât costă o pâine. Președintele Iohannis a dorit guvernul perdant. Avem un președinte care a încălcat spiritul Constituției. Culmea a ieșit și Oraban si a criticat. Și PNRR, tot ce spunea PSD-ul.Avem 54 de miliarde e euro împrumutate și avem în continuare un deficit la pensii de 8 miliarde elei. Nimeni nu explică, vedeți vreo investiție majoră, vreo autostradă suspendată. Toată lumea trăiește mult mai rău. Să vedeți când o să vină facturile la energie, la curent”, a afirmat Marcel Ciolacu, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv.

„În România Reală, cea pe care premierul Cîţu nu o vede din cauza propriilor fantasme, datele oficiale arată că 31,2 % români trăiesc la limita sărăciei, 90% dintre angajaţi câştigă sub 1.000 de euro/ pe lună, 2 milioane pensionari trăiesc cu pensii sub 1.000 de lei/pe lună, 940.000 de români trăiesc cu pensia socială minim garantată de 800 de lei/pe lună, 1,6 milioane de români au salariul minim pe economie, 3,6 milioane de copii au alocaţie care nu a fost dublată, conform Legii, dintre care 1,38 milioane de copii trăiesc în sărăcie! România reală este reprezentată de restul de 99% de români pe care Cîţu nu îi vede”, susţine Marcel Ciolacu.

„În ianuarie o să să vină FMI. Suntem statul european cu cel mai mare deficit. Acesta trebuie oprit. Toată lumea a băgat bani în capital autohton, în afara României. Urgența este să-și ocupe funcțiile din partide. O să vedeți ce o să pățim cu valul patru din lipsa vaccinării. E un an ratant, cu un deficit bugetar de 10 la sută. Să vedem cu cât se închide euro, cred că va depăși 5 lei. Urmează cea mai mare inflație pe care a avut-o România în ultimii 30 de ani. Premierul a primit o scrisoare de la Comisie în care se spune cum trebuie să se încadreze România în următorii ani. Am ajuns la un grad de îndatorare pe care nu-l mai putem suporta. Nu mai poți mări nici un venit în sistemul bugetar”, a afirmat liderul PSD.

Întrebat ce părere are despre anunţul BNR referitor la inflaţia care va ajunge la 5,6% până la finalul anului, premierul Florin Cîţu a spus că este doar o estimare şi că România ”nu mai este o destinaţie pentru salarii mici”.

„Am văzut ieri nişte cifre foarte interesante, cum mai mult de 1% dintre angajaţii din România au un salariu mai mare de trei mii de euro net, cum creşte ponderea celor care au salarii mai mari de o mie de euro, ceea ce înseamnă că (…) România nu mai este o ţară cu salarii mici, nu mai este o destinaţie pentru cei cu salarii mici”, a afirmat premierul.