Leonard Orban, Consilierul Președintelui României a declarat, duminică la o emisiune Tv, că țara noastră ar fi făcut o greșeală uriașă dacă ar fi adoptat Ordonanţei 13, punctând faptul că acest lucru le-a dat argumente celor din UE să blocheze aderarea României la spaţiul Schengen,
„Nu cred că puteam să ne facem un deserviciu mai mare decât cel pe care l-am făcut cu adoptarea OUG 13. Practic, am dat argumente celor care au spus şi care ne-au blocat în ceea ce priveşte spaţiul Schengen că nu suntem convinşi că progresele, care sunt remarcabile, sunt ireversibile. Am arătat că nu sunt ireversibile şi că oricând se poate întâmpla ceva ca lucrurile să se întoarcă", a afirmat Leonard Orban, întrebat în legătură cu posibilitatea ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) şi Ordonanţa 13.
Faptul că această ordonanță abrogată a fost văzut drept un lucru pozitiv de oficialii europeni, însă există temeri că lucrurile s-ar putea repeta.
„E bine că OUG 13 a fost abrogată şi e un lucru care a fost văzut pozitiv. Dezastrul nu a fost foarte mare. E evident că s-a consolidat lipsa de încredere în faptul că noi suntem capabili să asigurăm această ireversibilitate. Există o anumită neîncredere, clar, la nivelul instituţiilor europene, la nivelul unor state membre cu privire la direcţia noastră. (…) Preşedintele a dat clar garanţii că, în limita competenţelor pe care le are, va încerca să asigure continuarea acestor eforturi. Întotdeauna există o anumită neîncredere, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, evident există semne de întrebare şi evident că nu şterg cu buretele odată ce ordonanţa a fost abrogată, că există temeri că lucrurile s-ar putea repeta", a mai adăugat Orban.