Cosette Chichirău, înscrisă în competiţia internă din USR pentru desemnarea candidatului la Primăria Iaşi, a declarat că Uniunea, după ce își va alege candidatul, va purta negocieri cu cei din PLUS, apoi poate și cu cei din PNL și PMP, astfel încât Opoziția să vină în fața alegătorilor ieșeni cu un candidat unic.
Chichirău a mai precizat că, dacă va ajunge primar în Iași, va asigura, printre altele, transparența în cheltuirea banului public și digitalizarea administrației publice.
„USR a deschis concursul pentru desemnarea candidatului la Primărie. În următoarele 10 zile vom desfăşura această procedură. Eu m-am înscris în competiţia internă, vreau să fiu primarul Iaşului, mă bucur că avem această oportunitate, de a candida pentru a face ceva în oraşul nostru. Pe 10 octombrie vom avea candidatul USR la Primăria Iaşi, după care vom intra în negocieri cu cei de la PLUS, apoi poate şi cu cei de la PNL, PMP, să avem un candidat comun, puternic, cu care să câştigăm Primăria”, a spus Cosette Chichirău, citată deziarulevenimentul.ro.
Abordarea este susținută și de deputatul Petru Movilă, preşedintele filialei ieşene a PMP. Acesta a subliniat, însă, că este extrem de important ca orgoliile să nu împiedice construcţia alternativei la PSD.
„Am susţinut întotdeauna faptul că Opoziţia trebuie să aibă un candidat comun, însă acţiunile trebuie să fie permanente, nu doar în campaniile electorale. Dialogul trebuie să existe în mod continuu şi, înainte de a face afirmaţii publice, cel mai bine este ca şi ceilalţi lideri ai partidelor din Opoziţie să fie consultaţi. PMP va susţine un candidat al opoziţiei la Primăria Iaşi după regulile stabilite de comun acord între partide. Vom nominaliza candidatul plasat cel mai bine în sondajele externe”, a spus deputatul Petru Movilă.
La rândul său, Costel Alexe, preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, a subliniat cât de important este ca PSD să devină istorie. Este un semn de respect faţă de alegători să tratăm cu seriozitate orice luptă şi bătălie cu PSD-ul, a mai precizat acesta.
„Avem cel mai puternic candidat la preşedinţie, pe Klaus Iohannis, şi suntem concentraţi pe aceste obiective, căci nu ne dorim nici să ne îmbătăm cu apă rece înaintea luptelor, şi nici să dezamăgim electoratul abandonând angajamentele pe care ni le-am luat. După ce aceste obiective vor fi atinse vom putea discuta despre abordarea alegerilor locale sau parlamentare şi, evident, colaborări cu alte partide. Este, repet, un semn de respect în primul rând faţă de alegători, că tratăm cu seriozitate orice luptă şi bătălie cu PSD-ul. Suntem oameni de bună-credinţă şi ne respectăm angajamentele luate în faţa oamenilor – demiterea Guvernului PSD Dăncilă şi un preşedinte respectat pentru România, Klaus Iohannis”, a declarat liberalul Costel Alexe.
În cursa internă din USR s-au înscris Cosette Chichirău şi Mihai Lupu, pentru candidatura la Primăria Iaşiului, și Daniel Dîscă, Cezar Havîrneanu şi George Ţăran, pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.