Credite de 10.000 de euro pentru studenți și de 15.000 de euro pentru tinere familii, cu garanția statului și dobândă subvenționată

Credite de 10.000 de euro pentru studenți și de 15.000 de euro pentru tinere familii, cu garanția statului și dobândă subvenționată

De luni, 7 noiembrie, studenții și tinerele familii pot solicita și obține credite garantate și cu dobânda subvenționate de Stat.

“Azi am participat la semnarea convențiilor de garantare pentru programele StudentInvest si FamilyStart. Mi-am dorit mult ca aceste două programe, incluse în pachetul „Sprijin pentru România”, să prindă contur în acest an și le mulțumesc pentru sprijin și susținere președintelui Camerei Deputaților și a PSD, Marcel Ciolacu, premierului și președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă, și ministrului Finanțelor, Adrian Câciu.

Programele de sprijin pentru tineri și familii, pe care le-am inițiat și susținut în Guvern, ca ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Din acest moment, băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii sunt așteptați să acceseze aceste credite”, a declarat Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesate credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi subvenționate. Tinerii vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani.

Fiecare student poate obține un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor școlare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziția de cărți. În programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei și poate fi folosită pentru evenimentele importante ale unei familii, cum ar fi nunta sau botezul unui nou-născut, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie, cu 7 locuri.

“Consider că aceste două programe, în această perioadă de criză economică, reprezintă o gură mare de oxygen pentru studenți și pentru tinerii familiști aflați la început de drum. Prin aceste programe, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse oferă un ajutor concret unor categorii de români care au nevoie de ajutorul Statului, pentru un start bun în viață”, a declarat Bogdan Paraschiv, sub-secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)
21:55 - Din ce este făcută celebra ciocolată Dubai, care s-a viralizat pe TikTok. 200 de grame din acest desert costă 50 de lei