Eurodeputatul PNL Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European, a exprimat același punct de vedere ca guvernul qatarez, care susține că trecerea la energie verde a UE este prea rapidă și că statele europene au nevoie de contracte pe termen lung cu Qatar pentru gaz. De altfel, guvernul qatarez i-a plătit oficialului român deplasări de lux, potrivit Libertatea.
Qatar dorește să vândă Europei gaz natural lichefiat (GNL), însă cu condiția unor contracte pe termen lung, pe perioade de un deceniu sau două, conform pozițiilor exprimate în mai multe rânduri de oficialii de la Doha.
Spre exemplu, ministrul qatarez al energiei, Saad bin Sherida Al-Kaabi, spunea într-un interviu pentru Axios că Europa a greșit forțând o tranziție accelerată către energia regenerabilă și că țara sa „poate furniza gaze naturale lichefiate Europei timp de decenii, în ciuda planurilor UE de a se orienta rapid către surse renegerabile în urma crizei energetice legate de Ucraina”. Însă sunt necesare contracte pe 10-20 de ani, același susținea Saad bin Sherida Al-Kaabi.
La București, la un forum pe energie, eurodeputatul Cristian Bușoi spunea: „Qatarul poate să furnizeze importante cantităţi suplimentare, dar pentru asta este nevoie de acorduri pe termen mediu şi lung – între 10 şi 20 de ani – şi de investiţii semnificative care trebuie făcute în Qatar”, potrivit Bursa.
El a avut un dicurs similar și în privința livrărilor de gaz din Statele Unite.
Cristian Bușoi a recunoscut, vineri, pentru Libertatea, că a fost într-o deplasare la Doha pe banii guvernului qatarez în februarie 2020. Deși inițial a spus că a fost acolo „doar în calitate de europarlamentar”, ziarul i-a atras atenția că a mers „ca președinte al Comisiei de energie din Parlamentul European și ca președinte al comisiei de prietenie PE – Qatar”, iar el a confirmat.
Întrebat de Libertatea în legătură cu poziția sa privind gazul din Qatar, Cristian Bușoi a afirmat: „Aceste contracte pentru gaz, din Qatar și de oriunde altundeva, sunt făcute de state. Noi, la nivelul Parlamentului European, avem discuții, nimic altceva”.
Poziția lui Cristian Bușoi se suprapune cu cea de la Doha și când vine vorba de istoricul qatarez în ceea ce privește respectarea drepturilor omului. Qatar a fost criticat pentru situația lucrătorilor străini, recunoscând inclusiv că s-a ajuns la accidente de muncă și decese atunci când au fost construite stadioanele pentru Cupa Mondială, dar se apără și susține că a îmbunătățit condițiile.
În mai 2021, Cristian Bușoi scrisese un articol intitulat „Qatar, pe drumul cel bun” în cotidianul belgian La Libre, în care spunea că modul în care guvernul qatarez tratează muncitorii străini poate servi drept model pentru țările din regiune.
Influența Qatarului în Europa este miezul unei anchete de proporții, care a cutremurat Parlamentul European. Procurorii belgieni au efectuat mai multe arestări răsunătoare în ultimele zile, fiind reținută chiar și Eva Kaili din Grecia, la acel momentă vicepreședintă a PE. Anchetatorii ar fi descoperit peste 1,5 milioane euro cash într-o presupusă operațiune de corupere de către Qatar a mai multor europarlamentari și oameni cu putere de decizie din zona europeană.