Cristian Diaconescu, candidat independent în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis că o susține pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, după desecretizarea CSAT a documentelor referitoare la campania electorală a lui Călin Georgescu.
În plus, candidatul și fostul ministru de Externe, care a obținut 3,10% din voturi, se întreabă dacă se poate activa articolul 4 al NATO după desecretizarea CSAT.
„Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT.
Așa cum mă cunoașteți, nu sunt adeptul reacțiilor impulsive sau al opiniilor exprimate sub influența emoțiilor de moment. Prefer o abordare fundamentată, bazată pe o sinteză coerentă a informațiilor și ideilor relevante.
Totuși, în fața situației actuale, sunt câteva întrebări care au nevoie de răspunsuri, imediat
– Dacă aceste breșe de securitate au fost rezolvate astfel încât, pe 8 decembrie, să avem alegeri corecte sau participăm la o construcție hibridă?
– Dacă se are în vedere activarea articolului 4 din Tratatul de la Whashington privind declanșarea, de urgență, a procesului de consultare în condițiile în care fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg a menționat că în condițiile unui atac cibernetic împotriva unui stat NATO, nu este exclusă activarea articolului 5?
În acest caz, nu mai este loc pentru interpretări subiective sau pentru discuții despre simpatii politice ori încrederea în partide.
Această realitate contrazice în mod direct principiile fundamentale ale democrației și subminează suveranitatea statului.
În acest context excepțional, dacă procesul electoral va continua : Lasconi reprezintă singura opțiune validă”, se arată în mesajul de pe pagina lui Cristian Diaconescu de Facebook.
Reamintim că CSAT a desecretizat documente legate de campania electorală a lui Călin Georgescu de pe TikTok și s-a constatat că au avut loc 85.000 de atacuri cibernetice asupra instituțiilor din România și că au fost create peste 25.000 de conturi care au promovat candidatul independent. În plus, Bogdan Peșchir a sponsorizat campania lui Georgescu cu plăți în valoare de peste 380.000 de dolari către diferite conturi de TikTok care promovau candidatul independent.
Declasificarea documentelor a stârnit îngrijorări chiar și peste ocean. Reprezentanţii Departamentului de Stat al SUA sunt îngrijorați de situația din România și sunt de părere că o îndepărtare a țării de Occident nu este o soluție favorabilă.
„Am urmărit îndeaproape alegerile din România. Este alegerea poporului român pe cine votează, iar Statele Unite nu intervin în acest proces. Suntem îngrijoraţi de raportul CSAT. Progresele cu greu câştigate de România pentru a se alătura comunităţii transatlantice nu pot fi date înapoi de actori străini care încearcă să îndepărteze politica externă a României de alianţele sale occidentale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.