CSM a constatat că Stelian Ion (USR) a afectat independența justiției prin declarații făcute când era ministru

CSM a constatat că Stelian Ion (USR) a afectat independența justiției prin declarații făcute când era ministru
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Stelian Ion, fost ministru al Justiției, a generalizat incorect încălcări ale legii de către organele judiciare și a folosit termeni care țin mai degrabă de argou și care presupun desconsiderarea magistraților, afectând independența sistemului judiciar, a concluzionat, marți, plenul Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit Agerpres.

Stelian Ion (USR) a afectat independența justiției prin declarații făcute când era ministru, a constatat CSM

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa de marţi, a constatat că prin declaraţiile publice ale fostului ministru al justiţiei Ion Stelian, care generalizează incorect încălcări ale legii de către organele judiciare, exprimate inclusiv în termeni care ţin mai degrabă de argou şi care presupun desconsiderarea magistraţilor, precum ‘preluări cu japca’, nespecifici limbajului care să caracterizeze un înalt demnitar al statului român cum este ministrul Justiţiei în relaţia cu autoritatea judecătorească, s-a produs o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, fiind afectată independenţa sistemului judiciar în ansamblul său”, a transmis CSM.

Deputatul USR Stelian Ion, la acel moment ministru al Justiției, declara în primăvară că va solicita procurorului general realizarea unui control la unitățile de Parchet pentru a verifica modul în care sunt declinate sau preluate anumite dosare.

Vreau să am o imagine de ansamblu cu privire la toate unităţile de Parchet pentru a veni în final cu nişte propuneri concrete, astfel încât genul ăsta de preluare de dosare cu japca să nu se mai poată realiza”, spunea Stelian Ion, pentru G4Media.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`