CSM îi cere preşedintelui Klaus Iohannis eliberarea din funcţie a judecătorului Stan Mustaţă

CSM îi cere preşedintelui Klaus Iohannis eliberarea din funcţie a judecătorului Stan Mustaţă

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, în cadrul şedinţei de marţi, înaintarea către preşedintele Klaus Iohannis, a propunerii de eliberare din funcţie a magistratului Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, judecat în prezent pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Membrii CSM au trimis această propunere întrucât, potrivit legii, după împlinirea vârstei de 65 de ani este nevoie de avizul anual al CSM pentru ca un magistrat să rămână în sistem, informează Mediafax.

Având în vedere că Stan Mustaţă este judecat într-un dosar de corupţie, acest aviz nu a mai fost dat de către CSM.

În prezent, judecătorul este în arest la domiciliu, el fiind judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, tot de la Curtea de Apel Bucureşti.

În acelaşi context, plenul a stabilit că este necesară transmiterea, de către Direcţia resurse umane şi organizare, a unei adrese de informare către Casa locală de pensii, cu privire la faptul că s-a dispus suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu formulată de Stan Mustaţă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`