Cum ar fi arătat România, dacă președintele țării era George Simion? Răspunsul dat de Nicușor Dan: „Am avut niște semnale”

Cum ar fi arătat România, dacă președintele țării era George Simion? Răspunsul dat de Nicușor Dan: Am avut niște semnale
Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Președintele Nicușor Dan a spus, luni, la Antena 3 CNN, cum ar fi arătat România în cazul în care George Simion ar fi fost șeful statului.

Cum ar fi arătat România în cazul în care George Simion ar fi fost președintele țării

“Cred că am avut niște semnale, în primul rând economice, am avut niște semnale imediat după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur. Ar fi fost o uriașă neîncredere pentru România, am fi avut investitori care s-ar fi retras imediat, o explozie pe inflație și pe situația financiară a României”, a declarat Nicușor Dan.

Care e cea mai mare problemă care se află acum pe masa președintelui

De asemenea, președintele a fost întrebat care e cea mai mare problemă care se află acum pe masa sa.

„În acele 3 luni de când am început mandatul, au fost chestiuni obligatorii: toți partenerii și piața financiară, care ne împrumută consistent, au sugerat că România, pentru a fi creditată în continuare, trebuie să aibă o guvernare stabilă. Asta a fost prima chestiune.

A doua este cea cu deficitul, cu același risc: o eventuală downgradare a României de agențiile de rating ar fi însemnat retragerea de sume importante de bani din România. Și a treia, necesitatea ca România să fie bine reprezentată în plan internațional și asta a necesitat un efort de a merge peste tot, de a explica unde e România.”, a răspuns președintele.

Ce mesaj a transmis Nicușor Dan după ce a câștigat alegerile prezidențiale

Amintim că imediat după ce exit-poll-urile l-au dat câștigător pe Nicușor Dan, acesta a transmis un mesaj românilor:

“Alegerile nu sunt despre politicieni, alegerile sunt despre comunități și în alegerile de azi a câștigat o comunitate de români care vrea o schimbare profundă a României, o comunitate care vrea funcționalizarea instituțiilor statului, o comunitate care vrea reducerea corupției, o comunitate care vrea un mediu prosper pentru români, o comunitate care vrea o societate a dialogului și nu o societate a urii. Vreau să mulțumesc zecilor de mii de români care au făcut campanie pentru o idee în toate aceste săptămâni”.

Totodată, el a cerut răbdare la acea vreme pentru perioada care vine.

”O să urmeze o perioadă dificilă, necesară pentru a echilibra economic această economie, pentru a pune bazele unei societăţi sănătoase. Vă rog speranţă şi răbdare. Vreau să vă asigur pe toţi şi pe cei care m-aţi votat şi pe cei care nu m-aţi votat şi pe românii din România şi pe românii din diaspora şi pe românii din Basarabia şi din jurul teritoriului naţional că voi face tot ce ţine de mine statul român în sfârşit să sluşească cetăţenii acestei ţări. Să ne bucurăm cu toţii de seara asta şi de mâine, toţi împreună să începem reconstrucţia României”, a mai spus Nicuşor Dan, pe 18 mai.

Cum a reacționat George Simion după ce a pierdut alegerile prezidențiale

Reamintim că, tot în noaptea alegerilor, după închiderea urnelor, George Simion a anunțat, că, de fapt, el a câștigat alegerile.

Simion a scris atunci pe Facebook: “Am câștigat!!! Sunt noul Președinte al Romaniei și redau puterea românilor!”.

George Simion a făcut acest anunț, cu toate că exit-poll-ul Avangarde, prezentat la ora 21.00, Nicușor Dan a obținut 54.9%, iar adversarul său, George Simion, a primit 45.1%.

Cel de-al doilea sondaj de tip exit-poll, realizat de CURS, a indicat, la ora 21.00 următoarele rezultate: Nicușor Dan – 54.1%; George Simion – 45.9%.

Tot la scurt timp după alegerile prezidențiale din mai Nicușor Dan a mai spus că dacă George Simion ar fi ajuns președinte, ar fi blocat fondurile europene pentru România și ajutorul pentru Republica Moldova și pentru Ucraina:

“Geopolitic, probabil că George Simion nu ar fi scos România din UE. Dar ar fi blocat sprijinul pentru Moldova, ar fi blocat sprijinul pentru Ucraina.

Bineînțeles! Ar fi blocat programul de înarmare a UE față de agresiunea rusă din est și nu ar fi stat nimeni de vorbă cu el, din momentul în care tu spui că Bruxelles-ul e condus de minți bolnave, că Comisia Europeană a adus pandemia în România. Sunt declarațiile domniei sale. În momentul ăla nimeni nu stă de vorbă cu tine”.

Ultima oră
11:50 - Îl mai numește premier pe Ilie Bolojan? Ce a răspuns Nicușor Dan și ce condiție a impus: „Eu nu fac experimente” (VIDEO)
11:43 - Portugalia mizează pe beneficii economice pentru a atrage tinerii în armată. Ce li se oferă acestora
11:38 - Florinel de la „Chefi la cuțite”, scandal în avion: „I-am spus: ‘Ești nebună, ești neîntrupată? Nu ai bărbat, suferi, ce e cu tine?’” / Ce a decis compania aeriană
11:17 - Damen Galați, refuzată pentru o ofertă cu sute de milioane mai scumpă. Statul ajunge să plătească aproape dublu pentru navele de război
11:15 - Și-a schimbat Nicușor Dan retorica față de UE? Cum explică discursul controversat de Ziua Europei „Dacă ne uităm la Europa ca la o icoană, nu o să ajungem nicăieri” (VIDEO)
11:14 - Fostul șef NATO avertizează asupra „disoluției” alianței. Rasmussen propune o nouă structură de apărare europeană
11:05 - Nicușor Dan anunță că va chema AUR la consultările de la Cotroceni. Răspunsul său, întrebat care e diferența între PSD și AUR (VIDEO)
10:44 - „Războiul șezlongurilor” din vacanțe se intensifică. Hotelurile schimbă regulile după un proces câștigat de un turist
10:38 - Domeniile Săftica: saloane de nunți elegante aproape de București
10:31 - Să fie un semn al distanțării de UE? De ce tot folosește Nicușor Dan termenul „pro-occidental” și nu „pro-european”: Asta e formula corectă pe care o voi utiliza în continuare” (VIDEO)