Cum au trecut suveraniștii de la „au pus mâna pe justiție” și „dosare politice” la „documentarul Recorder e o vrăjeală”. De ce se tem Simion, Alexandrescu și restul

Cum au trecut suveraniștii de la au pus mâna pe justiție și dosare politice la documentarul Recorder e o vrăjeală. De ce se tem Simion, Alexandrescu și restul
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Suveraniștii au schimbat tonul la adresa justiției după apariția documentarului Recorder. De la „vor să ne bage pe toți în pușcărie” s-a trecut foarte repede la „nu vă crede lumea” și „documentarul e o vrăjeală”.

Reacțiile suveraniștilor după documentarul Recorder

„Mi se pare că Justiţia e în continuare obedientă politicului. Mi se pare că în continuare se fac dosare politice, în momentul potrivit. Mă aştept să fiu săltat de procurori – e singura cale de a mă scoate din cursa pentru Cotroceni.

Am văzut cu cei care nu răspundeau la ordine politice ce au păţit. Răspunderea magistraţilor trebuie implementată. Dacă dai o sentinţă, nenoroceşti un om, nu prea rişti mare lucru în momentul acesta ca magistrat. Avem o gândire de simplificare a hăţişului juridic din ţara noastră şi a termenelor mult prea mari de aşteptare.”

Asta spunea George Simion acum un an. Însă dacă atunci liderul AUR era cu gura pe justiție și pe hățișul politic care a pus mâna pe justiție și acuza că sunt judecători obedienți politicului, acum cu totul altfel se văd lucrurile.

„Vor unii și alții să ne vadă reacționând la documentarul Recorder. Ei n-au reacționat când s-au anulat alegerile. Puteți să aveți 500.000 de vizualizări, un milion de vizualizări lumea nu vă mai crede. Singurii care pot face ceva în România suntem noi, cei batjocoriți, umiliți, făcuți extremiști, sugeraniști și așa mai departe. Preferăm să nu mai cădem în capcanele voastre propagandistice.” spune acum același George Simion.

Și dacă ne-am lămurit cu Simion, trecem la suveranista Anca Alexandrescu. Cât s-a bătut ea cu sistemul, cât a bătut cu pumnul în masă că politicul influențează justiția, că sunt comenzi pe dosare, că SRI, că DNA….

Brusc, după documentarul Recorder, Anca Alexandrescu a schimbat discursul. „Filmul e o vrăjeală, nu sunt probe” , clamează moderatoarea TV de la pupitrul televiziunii unde activează.

„Lăsați-mă cu vrăjeala asta! Acest documentar vorbește doar despre generalități. Nu sunt probe. Așa zisul documentar despre justiție are în spate securiști cu acte în regulă și chiar foști ofițeri ai Securității! Când eu vorbeam despre statul paralel, ei mă ironizau că nu există! Si acum vorbesc chiar despre el! Vă explic dedesubturile acestui asalt asupra justiției care NU are nicio legătură cu pensiile speciale!”, a afirmat Anca Alexandrescu.

Patronul televiziunii suveraniștilor și dosarul Loteria

De ce o fi așa înverșunată moderatoarea suveranistă? Poate de asta.

Dosarul Loteria în care Maricel Păcuraru, patronul televiziunii unde activează Anca Alexandrescu, este judecat pentru o fraudă de peste 5 milioane de euro în dauna Loteriei Române are termen de judecată pe 20 ianuarie 2026.

Dosarul este la un pas să se prescrie după ce procesul a fost tergiversat aproape 10 ani de zile și reluat de la zero. Probabil de asta e teama așa mare? Că Maricel Păcuraru ar putea fi condamnat?

În acest dosar, acuzațiile pentru Maricel Păcuraru sunt de participație improprie la abuz în serviciu, spălare de bani și fraudă. Concret, Loteria ar fi plătit milioane de euro pentru cartele telefonice, într-un contract de comercializare prin agenții loto, iar acele contracte, potrivit acuzaţiei, ar fi fost frauduloase, cu implicarea firmelor controlate de Păcuraru. În dosar apare și Emil Bertalan ginerele lui Păcuraru.