Dan Barna, iritat de întrebările jurnaliștilor privind scandalul CFR: Puteți să vă certați cu mine cât vreți. Și eu am stat în tren când s-a blocat (VIDEO)

Dan Barna, iritat de întrebările jurnaliștilor privind scandalul CFR: Puteți să vă certați cu mine cât vreți. Și eu am stat în tren când s-a blocat (VIDEO)

După Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, și vicepremierul Dan Barna îl ține în brațe pe șeful CFR Călători. Coliderul USR-PLUS susține că un om ar trebui judecat după faptele sale, nu după vorbe. Scutul guvernamental vine în contextul în care o locomotivă nu a ajuns timp de opt ore la trenul din câmp, în care se aflau mai mulți copii. Barna a fost chiar iritat de întrebările jurnaliștilor despre protejatul său, informează B1 TV în cadrul Știrilor B1, prezentate de Ștefan Pășcuță.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Dan Barna îl apără de Ovidiu Vizante, șeful CFR Călători

„Din punctul nostru de vedere, subiectul e încheiat. A fost o formulare nefericită, într-adevăr. Directorul respectiv a fost în toată perioada, de la blocarea datorită unei furtuni foarte puternice, deci nu a fost un eveniment frecvent, a fost acolo, a încercat și a reușit să asigure deblocarea cât mai rapid”, a declarat vicepremierul Dan Barna.

Persoanjul la care face referire Dan Barna este directorul CFR călători, Ovidiu Vizante. Vicepremierul spune că va face o evaluare a activității acestuia.

Cu siguranță, incidentul copiilor blocați opt ore în câmp nu se va regăsi în această evaluare. Și asta pentru că vicepremierul consideră că directorul CFR nu este de vină pentru situația de miercuri seara, ci vântul. Barna spune că incidentul a avut loc din cauza furtunii care s-a ivit și a situației meteorologice atipice.

Iritat de întrebările jurnaliștilor, Barna a avut probleme și cu limba română. Vicepremierul a susținut ca nu e prima dată când se întâmplă așa ceva „datorită” accidentelor: „Trebuie să evaluăm oamenii în funcție de ceea ce fac și nu de o declarație. Nu este nici prima nici ultima dată când datorită accidentelor sau fenomenelor meteo extraordinare se întâmplă un astfel de eveniment. Ceea ce e foarte important e că trebuie să avem un sistem de reacție la criză, să fie prevăzute persoanele care trebuie să intervină. Până acum se pare că nu a existat. De 3 luni, acest om a început să facă schimbări semnificative la CFR Călători”.

Barna a avut o reacție nervoasă și când a fost întrebat de ce nu s-a făcut nimic pentru copiii lăsați să aștepte ore în șir în tren: „Puteți să vă certați cu mine cât doriți, în realitate e frumos să se spună: să se trimită un autocar. Dacă ești pe câmp, unde nu e drum, la 2 noaptea, nu poți să trimiți 30 de autocare transbordate cu elicoptere ca să ia 1.000 de oameni, asta e realitatea!”.

Directorul ținut în brațe de Drulă și Barna a avut, la rândul său, o reacție incalificabilă atunci cand a fost întrebat despre soarta copiilor abandonați în câmp.

Jurnalistă: „De ce o locomotivă nu a ajuns timp de opt ore la acel tren blocat cu 30 de copii?”

Ovidiu Vizante: „Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația. (…) Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?””.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`