Alegeri pentru primari în două tururi, abrogarea recursului compensatoriu, a OUG 114, fără penali în funcții publice, desființarea Secției speciale – acestea trebuie să fie obiectivele noului guvern, a declarat președintele USR, Dan Barna.
El a insistat, din nou, că USR vrea alegeri anticipate.
„Am înaintat pactul pentru anticipate. Președintele a fost în asentimentul nostru că alegerile anticipate sunt soluția, corectă, morală pentru România. S-a discutat și despre necesitatea unui nou guvern. Guvernul Dăncilă a fost demis și România are nevoie de un nou guvern care să aibă, și am fost foarte tranșanți, care să aibă ca obiectiv organizarea alegerilor anticipate în primăvară. (…) Prin alegeri anticipate, România se însănătoșește și rezolvăm criza politică. În toată lumea civilizată, când există o criză politică, soluția este întoarcerea la cetățeni”, a declarat Dan Barna, la finalul consultărilor de la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier.
Barna a ținut să explice de ce crede că anticipatele nu sunt atât de greu de realizat precum pare: „Pare complicat și dificil de ajuns la anticipate, dar este ceea ce USR face de trei ani. Ni s-a spus că oamenii obișnuiți nu pot face partid, dar ne-am făcut partid și am intrat în Parlament. Ni s-a spus că nu putem face campania Fără eenali și strânge semnături și am strâns peste un milion de semnături. Ni s-a spus că nu contăm la europarlamentare și am fost la egalitate cu PSD”.
„Am discutat și despre principiile pe care le vom susține pentru acest viitor guvern care are ca obiectiv anticipatele: alegeri pentru primari în două tururi, abrogarea recursului compensatoriu, a OUG 114, fără penali în funcții publice, desființarea Secției speciale. I-am transmis dlui președinte că e nevoie de implicarea sa pentru convingerea celorlalte formațiuni din Parlament de necesitatea anticipatelor. Cea mai proastă variantă ar fi să rămână Guvernul Dăncilă până la anticipate. Soluția este un guvern care să-și asume organizarea anticipatelor”, a mai declarat liderul USR.
El a mai precizat că USR nu va susține variante de guvern care cuprind PSD sau „componente care au fost în Guvernul Dăncilă”.