Dan Vîlceanu: Nu am primit mesaje de ameninţare, dar am primit cred că sute de mesaje să nu votez certificatul verde

Dan Vîlceanu: Nu am primit mesaje de ameninţare, dar am primit cred că sute de mesaje să nu votez certificatul verde
Foto: Inquam Photos / George Călin

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a precizat, la Antena 3, că a primit sute de mesaje prin care i se cerea să nu voteze implementarea certificatului verde COVID la locul de muncă.

„Nu am primit mesaje de ameninţare, dar am primit cred că sute de mesaje să nu votez certificatul verde. Voi vota certificatul verde atunci când va exista o formă a unui certificat verde”, a declarat Dan Vîlceanu, la Antena 3.

„Eu cred că nu ar trebui să facem niciun fel de diferenţă legată de locul de muncă. Că lucrezi la stat, că lucrezi la privat, dacă e o măsură e pentru toţi. Dacă luăm măsura ca aceste 15 teste să fie suportate de către stat, trebuie să le dai la toată lumea. Nu poţi să spui tu, pentru că lucrezi la stat, primeşti 15 teste, iar celălalt, care plăteşte testele, nu primeşte teste. Personal, aş opta să plătească omul”, a mai spus Dan Vîlceanu.

Florin Cîțu cere ca certificatul verde COVID-19 să fie votat cât mai rapid, în Parlament.

„Sunt foarte mari șanse să treacă, dacă acest proiect de lege există (n.r. – proiectul PSD cu privire la certificatul verde COVID). Va fi votat în Parlament, dezbătut în comisii (…)”, a declarat Florin Cîțu.

„Susținem orice proiect care va duce la creșterea campaniei de vaccinare și la pregătirea pentru valul 5 (…)”, a mai transmis Cîțu.

Președintele PNL și-a schimbat opinia cu privire la decontarea testelor oferite de stat. 15 teste ar urma să primească fiecare angajat.

„Sunt de acord și cu asta, și pentru privat, și pentru stat. Există bani la buget, din câte am înțeles. Să vină cu proiectul în Parlament să-l votăm”, a declarat Cîțu.

Rafila a anunțat cum va funcționa certificatul verde la locul de muncă

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a oferit marți detalii despre proiectul privind certificatul verde.

„Este vorba despre o propunere pe care noi am făcut-o din partea Ministerului Sănătății lucrată împreună cu cei de la INSP, nu este o propunere care duce la introducerea automată a certificatului verde, ci pregătește România ca în cazul în care apare o situație epidemiologică deosebită care să se traducă printr-un nou val pandemic să avem la dispoziție un instrument care să prevină creșterea numărului de cazuri în mod abrupt, să prevină un număr de decese important și cred că această măsură alături de măsurile generale de sănătate publică, este un demers rațional pentru că nu putem să acceptăm să așteptăm ca lucrurile să se întâmple și să nu luăm niciun fel de măsură”.

Alexandru Rafila a spus că certificatul va cuprinde cele trei alternative: vaccinare, testare, trecere prin boală. Pentru angajați vor fi puse la dispoziție 15 vouchere pentru decontarea testării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`