După ce România a fost obligată să plătească peste 3 miliarde de lei companiei Pfizer, toți ochii s-au îndreptat spre foștii miniștri ai Sănătății. Mai ales spre Vlad Voiculescu, cel care a cumpărat în neștire doze de vaccin anti-COVID. Voiculescu, însă, a găsit alt vinovat pentru pierderea procesului: Alexandru Rafila.
Ce spune Voiculescu despre Rafila
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, îl acuză pe Alexandru Rafila că este responsabil pentru pierderea procesului cu Pfizer. Voiculescu spune că România are de plată cele 600 de milioane de euro fiindcă Rafila ar fi amânat luarea unei decizii în negocierile cu Pfizer.
„Probabil cel mai scump “dat cu seen” din istoria României. 400 de milioane de euro. Atât a costat România lipsa unei decizii. Alexandru Rafila scrie azi că „nu s-a ajuns la un rezultat favorabil pentru România” în negocierile cu Pfizer.
Ce ofertă avea pe masă dl Ciucă în mai 2023?
Amendamentul 5, așa cum a fost negociat de Comisia Europeană cu Pfizer, prevedea următoarele:
𝟏. Livrarea dozelor prevăzute pentru 2023 se va realiza pe parcursul următorilor 4 ani (2023-2026)
Pentru România asta ar fi însemnat:
→ zero dobânzi până în 2027
→ vaccinuri disponibile pentru noile variante de Covid
𝟐. Numărul de doze total la nivelul UE a fost redus de la 450 milioane (prevăzute pentru 2023) la 285 milioane – o reducere de 36,7%, gratuită
Pentru România asta ar fi însemnat:
→ reducerea cantității de vaccinuri contractate cu 7.175.000 doze (140 milioane EUR economie)
𝟑. Taxă de flexibilitate: 9,75 EUR/doză – transformă obligația de cumpărare în opțiune de comandă pe 4 ani. Plătită în avans, în 30 zile de la semnare
Pentru România asta ar fi însemnat:
→ reducerea suplimentară a costurilor cu vaccinurile Pfizer contractate pentru 2023 cu 120,7 milioane EUR
Cu totul, România ar fi economisit peste 260 de milioane EUR.”, scrie Vlad Voiculescu.
Și adaugă că Alexandru Rafila a stat doar și s-a uitat la ofertă și a pus-o într-un sertar.
„Oferta asta a fost pe masa domnului Rafila. O putea accepta în întregime sau în parte. Putea, de pildă, măcar să reeșaloneze livrările. Asta ne-ar fi scutit de dobânzi care probabil sar de 150.000 EUR pe zi. Pe 4 ani. Calculați voi. Sfat: stați jos însă când faceți asta.
Dl Rafila spune că „l-a informat constant pe prim-ministrul de la acea vreme, Nicolae Ciucă.”
L-a informat constant. Cum? I-a dat un SMS și dl Ciucă nu i-a răspuns?
Când ai pe masă o decizie de sute de milioane de euro, cu termen limită, nu „informezi constant.” Te duci cu memorandum în ședința de Guvern, pui problema pe masă, discuți cu toată lumea și iei o decizie. Așa funcționează un guvern. Nu prin „informări.”
Nu spune că exista o ofertă concretă pe masă, cu cifre clare și termen limită.
Nu spune că taxa de flexibilitate era jumătate din prețul contractual.
Nu spune că peste 7 milioane de doze se anulau gratuit.
Nu spune ceea ce funcționarii din Ministerul Sănătății spun pe la colțuri: ministrul știa exact ce are pe masă, ce ar trebui făcut și că inacțiunea duce la proces împotriva României.”, mai transmite Vlad Voiculescu.
Cum vede Alexandru Rafila lucrurile
Reacția lui Vlad Voiculescu vine după ce Alexandru Rafila a afirmat că nu a luat în calcul oferta Pfizer și a decis să nu mai cumepre nicio doză de vaccin anti-COVID pentru că nu a vrut să blocheze bugetul sănătății doar pentru a acoperi greșelile lui Vlad Voiculescu.
„Decizia de a nu mai cumpăra 29 de milioane de doze de vaccin COVID-19, pe care România nu le putea utiliza, a fost una corectă. Ar fi fost profund greșit să blocăm bugetul sănătății în stocuri inutile, care ulterior ar fi fost distruse, doar pentru a acoperi erori din trecut.
Situația găsită la Ministerul Sănătății era clară: depozite pline cu milioane de doze care au expirat, un angajament suplimentar de achiziție pentru 39 de milioane de doze semnat în mai 2021 și, în același timp, un interes în scădere al populației pentru vaccinare. Evoluția variantelor virale și reticența unei părți a societății au redus semnificativ cererea reală.
Nu puteam semna, în tăcere, plăți uriașe fără beneficii reale pentru pacienții români. Pentru un ministru al Sănătății, obiectivul este clar: banii românilor trebuie să se regăsească în spitale, în servicii medicale și în infrastructură, nu în facturi fără utilitate.”, a explicat Rafila.