Demnitarii, magistraţii și unii inculpați vor putea deține arme „fără număr”. ONG-ul APADOR-CH cere retragerea proiectului deja adoptat de Senat

Demnitarii, magistraţii și unii inculpați vor putea deține arme „fără număr”. ONG-ul APADOR-CH cere retragerea proiectului deja adoptat de Senat
Sursa foto: APADOR-CH / Facebook

ONG-ul APADOR-CH a solicitat Camerei Deputaților să retragă proiectul de lege prin care demnitarii, magistraţii, militarii şi poliţiştii vor putea deține un număr nelimitat de arme pentru autoapărare. Proiectul mai prevede că pot deține arme și inculpații, cu excepția celor care au săvârșit fapte cu violență sau privind regimul armelor și munițiilor.

Inițiativa legislativă a trecut tacit de Senat, iar acum e în dezbatere la Camera Deputaților. APADOR-CH cere Camerei să retragă complet proiectul sau măcar să renunțe la prevederile cele mai toxice.

Arme pentru politicieni, magistrați și… inculpați

„După ce a trecut tacit de Senat, proiectul de lege prin care anumite categorii de români se pot înarma „fără număr” – adică cu mai mult de două arme pentru autoapărare, cât e posibil acum – se află în dezbaterea Camerei Deputaților. Inițiatorii legii vorbesc în expunerea de motive de principii înălțătoare, cum ar fi „armonizarea cu acquis-ul comunitar” sau „simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației, sporirea protecției ordinii publice, siguranței naționale, vieții și integrității corporale a persoanelor”, a transmis APADOR-CH, într-un comunicat.

ONG-ul solicită Camerei Deputaților să retragă complet proiectul de lege sau măcar să renunțe la prevederile cele mai periculoase:

  • Posesorii de arme pentru autoapărare (demnitari, magistrați, polițiști și alții) pot să dețină un număr nelimitat de arme, comparativ cu doar două în actuala lege;
  • Pot deține arme și inculpații pentru diverse infracțiuni cu intenție (de exemplu proxenetism, șantaj, trafic de persoane), cu excepția celor care au săvârșit fapte cu violență sau privind regimul armelor și munițiilor – în actuala lege portul de armă le este interzis tuturor inculpaților, indiferent de infracțiunea de care sunt acuzați.

Ce spune APADOR-CH despre proiectul privind deținerea de arme „fără număr”

APADOR-CH susține că nu e oportună relaxarea regimului armelor, mai ales în contextul agresivităţii crescute din societate.

ONG-ul atrage atenția că în țările în care regimul armelor e foarte relaxat tot mai multe persoane mor în incidente armate. Se întâmplă asta și pentru că persoanele care au multe arme capătă și tendința de a le folosi.

Organizația mai susține că proiectul de lege include și alte prevederi care nu sunt justificate de nevoi sociale presante. De asemenea, inițiatorii proiectului nu au prezentat motivele pentru care legea ar trebui să permită deţinerea de arme „fără număr”.

Totodată, APADOR-CH consideră că trebuie menţinută interdicţia deţinerii de arme de către inculpați.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:44 - Răzbunare cu foc în Constanța! Trei autoturisme făcute scrum de un bărbat de 31 de ani
16:43 - Detalii șocante despre femeia din Otopeni, ucisă în propriul apartament de acoperișul vecin luat pe sus de furtună: A fost lovită la cap de un lemn și avea abdomenul secționat de un geam
16:32 - Dan Motreanu: România ar urma să primească 60,2 miliarde de euro în viitorul buget UE, o creștere semnificativă față de alocarea actuală
16:28 - Prețuri umflate la RA-APPS: Vindea Cancelariei premierului o sticlă de suc de 0.33 ml cu 9 lei. Mihai Jurca: „Fostul șef al Cancelariei a semnat contractele”
16:26 - A trăit 7 ani în junglă cu doi copii mici. O mamă din Rusia, găsită întâmplător de poliția indiană
16:24 - Cea mai mare cheltuială din Guvern, anunțată de șeful Cancelariei premierului: „A fost un șoc” (VIDEO)
16:17 - Scandalul Romprest revine la Sectorul 1. Viceprimarul REPER o acuză pe Clotilde Armand de pierderea sumei de 79 milioane de lei
15:59 - Guvernul taie din cheltuielile de protocol: Bufetele după ședințele de Guvern vor fi interzise, iar demnitarii vor conduce singuri Dacia Duster: “O cheltuială fixă lunară de 80.000 de lei cu 8 ospătari, care deservesc demnitarii, cabinetul prim-ministrului”
15:54 - Caz șocant! O mamă și-a aruncat bebelușul nou-născut în toaleta din curte
15:37 - Cum a luat naștere piesa cu mai mult de 18 miliarde de vizualizări pe TikTok. Creatorii români ai melodiei „Dame Un Grrr” au dezvăluit detalii din culise