Elena Lasconi, întrebată pe cine preferă în finală, între Crin Antonescu sau Nicușor Dan: „Pe Brad Pitt!”

Elena Lasconi, întrebată pe cine preferă în finală, între Crin Antonescu sau Nicușor Dan: „Pe Brad Pitt!”
Elena Lasconi. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Lasconi a primit resemnată rezultatele exit-poll-urilor, după primul tur al alegerilor prezidențiale.

Dacă la scrutinul precedent, anulat, ea a fost a doua clasată, acum e dată de exit-poll-uri la doar 3-4%.

La sediul ei de campanie, numărul jurnaliștilor prezenți l-a depășit pe cel al oamenilor din partid, scrie HotNews. Ceilalți lideri USR, care i-au retras sprijinul la începutul campaniei și l-au susținut pe Nicușor Dan, au ales să facă declarații separat – la sediul central din Șoseaua Kiseleff.

Lasconi: Nicușor Dan ar trebui să-mi mulțumească

Întrebată cum își explică faptul că a ajuns de la 19% la 4% intenție de vot, dacă au contat fotografiile pe care le-a postat cu Ponta, Coldea și Nicușor Dan, ea a răspuns: „Poate că ar trebui pentru asta să mulțumească Nicușor”.

„Eu cred că 4% la prezidențiale, cu campanie de 10.000 euro, înseamnă ceva. Alții au cheltuit zeci de milioane de euro. Asta e: lipsa banilor, faptul că nu am reușit să bustez, nu am fost pe televizor cu clipuri etc. Vreau să văd rezultatul numărătorii”, a mai ținut ea să precizeze.

Lasconi, despre finala prezidențială

Întrebată pe cine ar prefera în turul 2 dintre Nicușor Dan și Crin Antonescu, Lasconi a răspuns râzând: „Pe Brad Pitt”. Replica a stârnit aplauze, după care șefa USR a adăugat: „Sunt și unii care ar putea câștiga fără să candideze.”

„Dar voi ieși și voi spune pe cine susțin. Categoric!”, a dat ea asigurări, revenind la un ton serios.

Lasconi a preferat să încheie seara optimist: „Să nu uităm de lupta pe care am dus-o împreună, să nu uităm de faptul că am inspirat oameni din țara asta și am arătat că sistemul poate avea o fisură, și noi am reușit să facem asta, anul trecut”.

„Eu mă descurc foarte bine și în momentele grele, cred că am arătat asta în toată viața mea: atunci când am fost înconjurată de greutăți, am avut puterea să mă ridic, să merg mai departe și să zâmbesc”, a mai afirmat Elena Lasconi, punctând că are „exercițiul iertării”. De asemenea, ea a lansat o invitație și către „alții” să ierte.