Eugen Teodorovici, explicații după ce l-a jignit pe Florin Cîțu. Ministrul susține că a fost provocat de Opoziție: ”Categoric puteam să folosesc și ghilimele”

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, vine cu explicații după ce l-a jignit pe liberalul Florin Cîțu. La dezbaterile pe buget din comisii, acesta l-a facut urât şi prost pe senatorul PNL, atunci când cel din urmă a încercat să depună un amendament la legea bugetului.

Teodorvici a susținut miercuri seară, într-o emisiune televizată, că membrii opoziției l-au provocat să reacționeze în acest fel, acuzându-l că fură.

„Au fost acuze aduse unui Guvern, unei țări, ați furat bani, ați dus la Moscova. Nu doar minciuni, ci acuze foarte grave, nejustificate total. Categoric puteam să folosesc și ghilimele în exprimarea mea, ca să înțeleg ce am vrut să spun. Îmi asum ce spun și nu vreau să mă ascund după funcție, poziție. Sunt responsabil de funcția pe care o ocup, nu fac excese, nu spun asta pentru a justifica ieșirea mea”, a declarat Eugen Teodorovici la Antena 3, potrivit Știripesurse.ro.

”Ești frumos! Chiparosule! După ce că ești urât, mai ești și prost. Ai auzit? Cîțule, după ce că ești urât, ești și prost!”, astfel i s-a adresat Teodorovici lui Cîțu atunci când liberalul a încercat să depună un amendament la legea bugetului.

Dezbaterile din comisiile reunite de buget finanțe din Camera Deputaților și din Senat au durat mai puțin de o oră, fără să existe discuții punctuale pe amendamentele opoziției.

Astfel Legea bugetului se întoarce la Cotroceni fără modificări, exact în forma respinsă de Klaus Iohannis. Asta în ciuda numeroaselor critici ale preşedintelui, care îl numea „bugetul rușinii naționale”.