Femeile din PSD sunt supărate pe Ludovic Orban.
Organizaţia Femeilor Social-Democrate (OFSD) a transmis vineri un comunicat în care condamnă „maniera incalificabilă” prin care liderul PNL încearcă să răstoarne Guvernul condus de premierul Viorica Dăncilă.
„Incapabil să propună proiecte politice viabile pentru România sau să coaguleze în jurul său o majoritate parlamentară, liderul PNL a recurs la metode perfide, nelegitime, situate cu totul în afara cadrului democratic. Sesizarea penală a preşedintelui PNL împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, nu este un act juridic, ci un atac eminamente politic şi laş. Este evident pentru toată lumea că se fabrică pretexte penale, cu scopul vădit de a provoca o suspendare a doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, care să conducă în final la răsturnarea actualei puteri politice, rezultată în urma alegerilor libere şi corecte”, se arată în comunicatul OFSD.
Organizaţia subliniază că în întreaga sa activitate politică, în calitate de europarlamentar sau la conducerea Guvernului, premierul Viorica Dăncilă a avut „o conduită publică impecabilă, ce contrastează puternic cu acuzaţiile aberante din sesizarea preşedintelui PNL”.
„Drept urmare, Organizaţia Femeilor Social-Democrate dezavuează demersurile politicianiste ale PNL, prin care se urmăreşte în permanenţă blocarea programului de guvernare asumat de către PSD. Preocuparea întregului nostru partid este aceea de a asigura tuturor românilor o viaţă şi un viitor mai bune. România are nevoie de stabilitate politică. Guvernul trebuie lăsat să îşi continue implementarea măsurilor aşteptate de către români. Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi preşedintele PSD Liviu Dragnea au toată încrederea şi întregul sprijin politic al OFSD şi va reuşi să ducă la îndeplinire programul de guvernare!”, mai spun femeile din PSD.