Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, susține că „toate scenariile apocaliptice au fost spulberate de datele din economia reală”, în condițiile în care, potrivit raportului elaborat de Institutul Național de Statistică, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu mai bine de un sfert în primele patru luni din 2020, comparativ cu perioada similară din anul trecut.
„Economia REALĂ mă confirmă!Am luat cele mai bune măsuri pentru economie și acest lucru este confirmat de DATE OFICIALE!INS: «În perioada 1.I-30.IV.2020, faţă de perioada 1.I-30.IV.2019, volumul lucrărilor de construcţii a CRESCUT, atât că serie brută, cât şi că serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 26,5% fiecare.»!!!Toate scenariile apocaliptice ale socialiștilor au fost spulberate de datele din economia reala.Nu ne oprim aici. Vom adiministra în continuare responsabil și precaut economia României.Obiectivul meu este să reduc la minim impactul negativ al crizei economice globale asupra economiei nostre. Și așa voi face!”, a scris Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, miercuri, pe Facebook.
La rândul său, premierul Ludovic Orban a prezentat efectele măsurilor economice implementate de Guvern pe fondul pandemiei de coronavirus. Liderul liberarilor a făcut precizările în ședința în care cabinetul liberal a adoptat hotărârea pentru prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile, pe care ulterior a trimis-o Parlamentului „spre informare”.
Știți foarte bine că am fost atacați privitor la funcționarea programului IMM Invest. Datele la zi arată că există peste 4.750 de firme cărora li s-a aprobat creditul, iar plafonul atins până astăzi de creditare este de 3,8 miliarde. Sigur că există deja două bănci care și-au atins plafonul maxim pe care îl aveau alocat în cadrul programului, iar ritmul de procesare a solicitărilor de creditare, cu garanția dată de stat, va crește în următoarea perioadă. Ca atare, n-am nici cea mai mică emoție că plafonul de 15 miliarde nu va fi atins.
El susține „că foarte mulți analiști, dar lideri politici din opoziție au prevăzut apocalipsa în domeniul pieței muncii – un șomaj înspăimântător, chiar am fost acuzați de faptul că nu am luat măsuri. Am să vă dau câteva date. În luna mai 2020, numărul de cetățeni cu contracte de muncă, nu numărul de contracte de muncă, a fost mai mic cu doar 14.000 față de numărul de români cu contracte de muncă din mai 2019, în condițiile în care aprilie, mai și iunie sunt lunile în care este estimat să se atingă impactul cel mai mare al crizei economice. Cu toate acestea, măsurile pe care le-am adoptat au apărat locurile de muncă ale românilor. Lucrul acesta e demonstrat de date, de cifre”.
„Peste un milion de români au beneficiat de șomajul tehnic și aproximativ 70.000 de români, persoane fizice autorizate, profesioniști în sensul prevederilor Codului civil, au beneficiat de forme de indemnizații de sprijin. După datele pe care le avem, evident ele sunt în curs de evoluție, până la 750.000 de români beneficiază de măsura activă de plata a 41,5% din salariul brut pentru angajații care își reiau activitatea în cadrul companiilor în care au lucrat și care au fost în șomaj tehnic, ceea ce arată că, practic, nu s-au pierdut locuri de muncă foarte multe în domeniile unde au existat restricții.(…) Noi am păstrat măsura de plată a șomajului tehnic pentru angajații din domeniile care au rămas încă sub restricții. (…)În ceea ce privește ratele la bănci, există aproape 200.000 de beneficiari ai măsurii pe care am adoptat-o, de amânare a ratelor la bănci până la data de 31 decembrie”, adăuga premierul.