Fostul premier Emil Boc a declarat, luni, că decizia de a-și da demisia i-a aparținut în totalitate, aceasta nefiindu-i cerută de către președintele Traian Băsescu, potrivit Mediafax.
„Când spuneam că ştiu ce am de făcut, aveam în vedere ceea ce am anunţat azi. Preşedintele nu mi-a cerut demisia, decizia mi-a aparţinut, calendarul l-am discutat cu şeful statului. Nici în partid nu am putut spune exact ce voi face„, a explicat Boc.
Acesta a precizat că era conștient de faptul că politica nu este pe viață, fiind per total un om cu o perspectivă realistă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că a avut, încă din luna decembrie, discuţii cu premierul Emil Boc privind depunerea mandatului.
Șeful statului l-a desemnat pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcția de premier.
Vezi AICI ce a declarat premierul desemnat.