Senatorul PSD Mircea Geoană l-a atacat dur pe liderul PLR, Călin Popescu Tăriceanu.
Geoană a scris pe Facebook că fostul premier începe să-și confunde adversarii cu partenerii politici, fiind probabil orbit de șansa oferită de PSD de a se reinventa aşa cum s-a obişnuit pe voturile şi munca social-democraţilor.
Tot pe reţeaua de socializare, senatorul PSD i-a transmis lui Tăriceanu că doar atunci când va reuşi să câştige peste 5 milioane de voturi şi nu câteva mii, abia atunci „va putea vorbi despre statura altora”.
„Probabil orbit de șansa oferită de PSD de a se reinventa (cum s-a obișnuit, pe voturile și munca noastră), dl Tăriceanu începe să-și confunde adversarii cu partenerii politici. Când va reuși să câștige peste 5 milioane de voturi, și nu câteva mii – și acelea la ruleta redistribuirii mandatelor de parlamentar – atunci va avea căderea să vorbească despre „statura” altora”, notează social-democratul pe rețeaua de socializare.
În Partidul Social Democrat se vorbeşte că Tăriceanu va fi premierul lui Victor Ponta, în cazul în care acesta va câştiga alegerile prezidenţiale.
Foto: facebook.com/mircea.geoana